Dă-te la o carte, la Caransebeş! Cu Radu Paraschivescu!

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Există cărţi care te tulbură sau te strivesc, la fel cum există catedrale în care, pătrunzând, ţi se pare că eşti o gânganie. Scriitorul Radu Paraschivescu vine la Caransebeș, vineri, 20 octombrie, într-o întâlnire cu cititorii la demisolul Catedralei Episcopale din Centrul Civic.

Evenimentul este organizat de Colegiul Național „C.D.Loga”, Centrul de voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeșului și Facultatea de Teologie din Caransebeș prin Cercul de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai”.

Curiozitate, pasiune de lectură, descoperirea și împărtășirea unor noi idei despre cărți și despre lume în general – acestea ar fi doar câteva dintre ingredientele necesare pentru un eveniment cultural de succes cu scriitorul Radu Paraschivescu, un eveniment cu și despre carte, ce va avea loc vineri, începând cu ora 18, la demisolul Catedralei Episcopale.

Radu Paraschivescu s-a afirmat ca prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte. Printre scrierile sale se numără „Efemeriada”, „Balul fantomelor”, „Am fost cândva femeie de onoare”, „România în 7 gesturi”, „Aștept să crăpi”. În prezent, este realizatorul a două emisiuni dedicate culturii, „Dă-te la o carte” și „Pastila de limbă”, la Digi 24.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Acest eveniment invită doritorii la o prezentare de carte și o discuție cu scriitorul și realizatorul Radu Paraschivescu, în scopul descoperirii unei altfel de lecturi și a unor noi perspective asupra cărții și asupra lumii înconjurătoare, în lumina culturii, precizează Roxana Novacovici, redactor în cadrul Ziarului Lumina.

Sursa foto: Dilema Veche.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/