După ce a defilat prin Caransebeş, în campania electorală, în alai pesedist, alături de puşcăriaşul (cu suspendare) Liviu Dragnea şi ai săi apostoli Ion Mocioalcă, Ioan Crina şi Ilie Iova, PS Lucian a ţinut ieri o sfântă predică în plenul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Preşedintele pesedist al administraţiei publice judeţene, Silviu Hurduzeu, i-a întors ieri favorul episcopului de Caransebeş. L-a invitat pe Lucian Mic să ţină o slujbă de sfinţire la şedinţa Consiliului Judeţean. Înalta faţă bisericească nu a rămas datoare, ţinând să remarce că este pentru prima oară, în cei 10 ani şi jumătate de domnie episcopală, când este invitat să binecuvânteze un început de drum al aleşilor judeţeni, aflaţi la primele zile de mandat. PS Lucian nu s-a limitat deci la face o simplă slujbă, vorbele sale de duh, întinse pe durata unei jumătăţi de oră, pomenind de armonia ce va domni de-acum în interiorul instituţiei. Dar şi de speranţa într-o implicare financiară a CJ în proiectele Episcopiei, respectiv viitoarele centre sociale, biserici şi mănăstiri din Oraviţa, Moldova Nouă, Caransebeş, Reşiţa şi nu numai.
Apropierea PSD-ului de biserică nu este însă nouă în Caraş-Severin. Episcopia Caransebeşului este condusă de PS Lucian, cu ajutorul Consiliului Eparhial. Acesta este compus din nouă membri, trei clerici şi şase laici. Din 2014 până în 2018, cei şase membri laici ai Consiliului Eparhial, respectând ordinea enumerării de pe site-ul episcopal, sunt următorii: 1. Florin Silviu Hurduzeu (acum preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Caraş-Severin); 2. Viorel Avram (comisarul şef care conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, un apropiat al liderilor politici Ion Mocioalcă şi Sorin Frunzăverde, ultimul acum autopoziţionat „în afara politicii“, dar cu puternice afinităţi social-democrate); 3. Ioan Dragomir (specialistul PSD-ului în a ocupa diverse funcţii de director în Finanţe); 4. Matei Lupu (primar PSD de Moldova Nouă, la vremea intrării în Consiliul Eparhial); 5. Luca Mălăiescu (primarul PSD al oraşului Oţelu Roşu); 6. Dumitru Stepanescu (PSD, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Caraş-Severin).
Cu ocazia acestei înălţătoare zile, PS Lucian a ţinut să bage mâna în bugetul episcopal. A adus cu el 31 de biblii şi 31 de icoane, astfel încât niciunul dintre cei 31 de consilieri judeţeni să nu plece cu mâna goală de la slujba de binecuvântare. „Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi uşa ţi se va deschide“. N-am habar câţi dintre cei cadorisiţi ieri, curat dezinteresat, de episcop ştiu din ce şi cine am citat. Dar, cu siguranţă, toţi au demonstrat până acum că ştiu să ceară ca să li se dea. Că funcţiile căutate le-au găsit. Şi că sunt dispuşi să bată oriunde e nevoie pentru a li se deschide. Deşi, chiar de şi-a scuipat şi-n sân, înaintaşul lor Ionesie Ghiorghioni, un alt apropiat al înaltelor feţe bisericeşti, oricât ar bate acum în poartă, nu-i mai deschide nimeni. Popa Şapcă n-a auzit de Popa Lucian.