Cursele pe Semmeringul bănățean, imune la coronavirus

Ruta cu frumuseți unice din Caraș-Severin, Oravița-Anina, prima linie ferată montană din România, cunoscută sub numele de Semmeringul bănățean, a reușit să facă față atât problemelor de la finele anului trecut, când lipsa profitabilității amenința închiderea circulației regulate, cât mai ales celor cauzate de pandemie. Astăzi bijuteria de o valoare inestimabilă a Banatului continuă să atragă turiști din toate colțurile țării.

„Situația în ceea ce privește Semmeringul bănățean arată destul de bine în acest moment. Din ce în ce mai mulți oameni care calcă pragul județului nostru nu vor să rateze o excursie pe ruta Oravița-Anina. Dacă unii dintre aceștia aleg traseul ca pe o oază de relaxare, lăsându-se purtați de frumusețile naturale, există și turiști focusați pe istoria simbolului național. În zilele de weekend se circulă cu patru vagoane, ceea ce-nseamnă undeva la 125-130 de persoane, adică în jur de 30 de persoane/vagon. Oamenii sunt extrem de responsabili, poartă mască de protecție și păstrează distanța fizică. Pentru cei care încă nu știu, plecarea se face din Oravița la ora 11.15, la Anina ajungându-se în jurul orei 13.08. La întoarcere, plecarea din Anina are loc la 14.40, sosirea în orașul de pe Valea Carașului fiind undeva în jurul orei 16.37. Pe parcursul săptămânii operăm cu trei vagoane.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, Remus Cherla, șef Gara Oravița.

De asemenea, prețurile pentru o călătorie în inima naturii sunt extrem de avantajoase, acestea fiind accesibile fiecărui buzunar. Spre exemplu, prețul unui bilet dus-întors pe calea ferată Oravița-Anina este de aproximativ 30 lei/persoană, de reducere beneficiind persoanele de vârsta a treia, în timp ce elevii se pot plimba gratuit în baza carnetului de elev.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/