VIDEO/FOTO. Cuprul i-a adus profit statului jumătate de secol. În replică, oamenii sunt îngropați de poluare!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În zeci de zone din Caraș-Severin, fostele exploatări miniere poluează iremediabil aerul, fără ca problema să deranjeze statul român. Asta, deși bogățiile subsolului din județ au îmbogățit România. Trecutul însă pare prea îndepărtat. Prezentul este sumbru, iar oamenii inspiră zilnic praful de steril de la fostele mine.

Tocmai pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la acest aspect, voluntarii s-au adunat astăzi la fosta exploatare de la Sasca Montană, acolo unde au și analizat efectele poluării. Locuitorii din trei localități suportă acum praful, sub semnul nepăsării propagate de la centru. Programul de Voluntariat „Marea Hoinăreală”, al ONG-ului GEC Nera, nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă problema de care se va ocupa în acest an pare imposibil de rezolvat în contextul situației dezastruoase a poluării din pământ, care îi îmbolnăvește pe oameni.

Celebru este cazul iazurilor de decantare de la Moldova Nouă, pentru care UE a declanșat procedura de infringement asupra României, dar, așa cum Express de Banat a mai tras semnale de alarmă în trecut, zeci de localități din Caraș-Severin sunt în aceeași situație.

CITEȘTE ȘI:EXCLUSIV. Vezi lista pământurilor otrăvite din Caraș-Severin!

Otravă în pământ. Poluarea îi ucide pe cărășeni!

„Acest program își dorește să monitorizeze principalele agresiuni asupra mediului din zona de sud a Banatului. Azi ne-am aflat în zona Parcului Național Cheile Nerei Beușnița, unde cea mai relevantă agresiune este la intrarea în Sasca Montană, unde există o haldă de deșeuri miniere care a devenit etern neecologizată. Statul român nu s-a ocupat niciodată să facă ceva în zonă, deși a exploatat de peste 50 de ani cuprul. Voluntarii au monitorizat starea ei, iar atunci când bate vântul în Sasca Montană, poate Română, dar în mod sigur Slatina Nera sunt îmbâcsite de halda de deșeuri miniere, or ecologizarea ei nu poate fi doar vegetativă, prin plantări și înierbări cu specii puțin pretențioase la sol, a declarat Cornel Popovici Sturza pentru www.expressdebanat.ro.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157664098176104″]

Misiunea celor 37 de voluntari care s-au prezentat astăzi pe Cheile Șușarei este să monitorizeze în continuare calitatea aerului din localitățile de domiciliu, respectiv Anina și Oravița, tocmai pe linia acestui tip de poluare. Rezultatele vor fi centralizate, transmise autorităților, iar ulterior cerute termene de conformare.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157664112756983″]

1000x100 (3)

Promovează ecoturismul!

Dincolo de monitorizarea gradului ridicat de poluare, tinerii voluntari, elevi la liceele „Mathias Hammer” (Anina), „Mihai Novac” și „General Dragalina” (Oravița) s-au deplasat pe Cheile Șușarei, a căror frumusețe atrage anual mii de turiști. Constatarea de astăzi a fost că zona din rezervație nu este poluată, dar sezonul turismului este de abia la început, astfel că sunt deciși să se reîntoarcă în viitorul apropiat.

YouTube video

„În continuare, am realizat o monitorizare a Cheilor Șușarei. De această dată, am fost chiar în interiorul unei rezervații naturale, chiar a fost curat, nu am găsit poluare cu ambalaje, dar n-a venit încă nici sezonul turistic. Ne vom întoarce peste vreo două luni să vedem dacă lucrurile stau la fel de bine”, a adăugat Sturza.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157666287365491″]

Miza cea mai importantă a acțiunii însă a fost promovarea ecoturismului. Ghizii, chiar dintre voluntari, au prezentat principalele obiective ale traseului, iar punctul final a fost Cascada Șușara, unde au ajuns după o oră de mers și admirat peisajul.

La întoarcere, elevii au împărțit pliante, au promovat voluntariatul, dar le-au și explicat localnicilor din Sasca cum pot ajuta la menținerea într-o stare bună a patrimoniului natural.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/