Arhitecții prezenți astăzi la întâlnire au prezentat atât minusurile, cât și plusurile pe care le are centrul orașului. Fie că a fost vorba despre proiecte desprinse din viitor sau mai realiste, concluzia a fost că cetățenii trebuie să fie principalii beneficiari ai viitoarei investiții.
Bătaia de joc în care s-au consumat miliarde bune de lei pentru o investiție de unică folosință i-a dezamăgit pe locuitorii orașului, care se așteptau ca măcar zona principală a municipiului să fie una deosebită. Luând în calcul toate aceste aspecte, dar și faptul că investiția se ,,dezintegrează”, zilnic pierzând câte o dală, autoritățile locale au decis că este momentul unei schimbări. Deocamdată, oficialii orașului au lansat un apel către arhitecți, dar și către reșițeni să propună schimbări și să spună cum le-ar plăcea să arate zona centrală.
Viziune futuristă
Propunerile prezentate astăzi i-au lăsat mască pe cei prezenți în sală, la dezbaterea publică. Asta, mai ales că în viziunea arhitecților centrul orașului poate fi unul mobil, care să se schimbe în funcție de moment, precum o scenă a unui teatru.
,,M-am gândit la niște soluții care să fie în pas cu aceste timpuri. Pentru că, așa cum am prezentat succint, noi am proiectat această piață pentru generația noastră. Acum, trebuie să ne gândim la generația următoare. (…) Chiar dacă pare științifico-fantastic, mi-aș fi dorit o piață amovibilă, total amovibilă, pe care să o pot aranja așa cum doresc, așa cum este o scenă de spectacole într-un teatru în care pot să am trape, pot să am scene care se ridică, coboară, care pot să schimbe acest decor urban, nu în fiecare zi, dar măcar de patru ori pe an. În momentele noastre importante să putem să schimbăm acest decor și mai ales îmi doresc foarte mult să nu uităm că încă avem două anotimpuri, unul cald și unul rece și trebuie să ne gândim să amenajăm piața în așa fel încât să satisfacă ambele cerințe”, a spus arhitectul Ioana Mihăiescu.
Bârzava și Dealul Gol, puse în valoare pe viitor
O altă propunere, mai apropiată de realitate, s-a referit la punerea în valoare a mediului și a împrejurimilor frumoase din vecinătatea centrului.
,,Noi, toți arhitecții, considerăm că este un centru civic frumos față de celelalte orașe și are niște puncte bune, dar ar mai fi de rezolvat anumite probleme: (…) folosirea cadrului natural din jurul centrului, cursul Bârzavei care este neexploatat și Dealul Gol, care e o prezență importantă în oraș și ar putea deveni măcar pentru promenadă un punct de interes pentru zona centrală”, a spus un alt arhitect prezent la dezbatere.
Arhitecții au mai punctat faptul că și problema locurilor de parcare trebuie rezolvată, ca de altfel și cea a blocurilor care prin programe guvernamentale sau europene se pot schimba la față. În plus, va trebui gândit un sistem unitar de iluminat economic, dar și modul în care vor fi amplasate piesele mobilierului stradal.
Planul de schimbare la față a zonei centrale va putea fi pus în aplicare doar prin finanțare externă, întrucât costurile vor fi ridicate. Oficialii locali explică însă faptul că se pregătesc încă de pe acum pentru ciclul de finanțare 2015-2020. În acest sens, la dezbatere a fost invitat să ia parte și un reprezentant al Agenției de Dezvoltare Regională Vest.
,,Prin investiție vom încerca să creștem calitatea vieții în oraș (…) Finanțarea va fi de 15 milioane de euro pentru amenajarea piețelor în cele 4 orașe din vest, astfel că eu zic că fondurile vor fi suficiente”, a spus viceprimarul Ioan Crina.
Un incendiu puternic a cuprins o locuință din Lugoj. Pompierii au limitat extinderea focului și au scos din casă o femeie. Din păcate, medicii au declarant decesul ei. Pompierii...
Popa ia măsuri suplimentare pentru a reduce riscul accidentelor la Reșița
Scrisoarea Elenei Lasconi, ca și cum Felix Borcean i-ar scrie lui Donald Trump!
Cuplurile de aur din comuna Zăvoi, sărbătorite de autorități
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
CAND PUNE VICELE IN VALOARE BANILA? e localnic?
Alooo baieti destepti de la conducere! Nu va merge la infinit , atentie la neatentie! Vrei iara sa imi mananci banii , te voi da in judecata !
Asta e marea problema in Resita, centrul…totul e bine pus la punct, avem investitori care au creat mii de locuri de munca, avem zona industriala in care functioneaza fabrici de renume, toate blocurile au parcuri, parcari si utilitati la standardele din 2014, strazile si trotuarele sunt asfaltate si bine gandite, scolile, gradinitele, caminele pentru elevi si studenti sunt modernizate si creeaza un ambient foarte placut pentru educatie…dar nu avem centrul modernizat…vesnica problema cu “vechea administratie” nu mai este un argument pertinent in conditiile in care nici actualii conducatori nu dramuiesc cu cap resursele, din ce in ce mai putine…mai lipseste si mall-ul din zona Triaj, si apoi putem spune ca avem un municipiu cu adevarat modern!!!
Nu uitati, neaparat,sa puneti bustul salvatorului orasului( de la MOARTE la MOARTE LENTA),iar pe soclu sa scrieti toate locurile de munca pe care le-a ,incepand cu cel de CUSATOREASA oferit pe un site la tel.0255213777!!
rezolvati odata cu gunoiul de pe trotuare, nu stiu ce firma ati adus de-o vreme ca nu fac nimic…..nu se poate ca sambata la ora 10 sa fie pe distanta intim victoria plin de gunoaie..!!!! si ma-i asfalti si voi trotuarele dintre blocuri…