Cum sfidează criza foștii șefi ai polițiștilor

În contextul crizei actuale, deciziile luate la nivel central sfidează criza, dar și pe angajații din sistemul bugetar, ale căror posturi sunt blocate, iar salariile înghețate. Spre exemplu, foștii miniștri de interne au facilități din plin, deși mandatul le încetează.

Autoturism, adjutant și benzină la discreție! De asta beneficiază un fost ministru de interne. Miniștrii administrației și internelor au parte de mai multe facilități nu doar pe perioada exercitării mandatelor, ci și după expirarea lui. Aceștia beneficiază de autoturism, benzină la discreție și nu în ultimul rând de un adjutant. Asta, în urma unui ordin dat în 2004 de ministrul care era în funcție.

Ordinul se referă la faptul că în momentul în care un astfel de oficial își termină mandatul, timp de un an are parte de mai multe facilități. Liderul Sindicatului Polițiștilor din Banat este de părere că acest lucru este inadmisibil și, tocmai din aceasta cauză, spune că vrea ca și cetățenii Reșiței să cunoască neregulile care există la nivel de minister.

“Aș vrea să supun atenției tuturor cetățenilor o problemă, care este extrem de spinoasă pentru polițist în sine. A fost descoperit un ordin dat în 2004 de ministrul de interne de la data respectivă, prin care, în clipa în când ministrul de interne și-a terminat activitata, beneficiază, timp de un an de zile de trei lucruri inimaginabile din punctul meu de vedere, respectiv, autoturism, aghiotant și 1.200 de litri de combustibil, lunar. Vă puteți imagina de ce drepturi beneficiază ex ministrul de interne”, a declarat Ioan Oberșterescu, Președintele Sindicatului Polițiștilor din Banat.

În opinia acestuia, decizia este una revoltătoare, pentru că fiecare post de poliție primește câte 100 de litri pe lună. Astfel că, benzina disponibilă pentru intervenții este de 12 ori mai puțină decât cea alocată unui fost ministru de interne.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/