În urmă cu doar câteva zile, primarul comunei Dalboșeț anunța pe Facebook că s-a început marea asfaltare pe Drumul Județean 571B, care face legătura între localitatea sa și Bozovici, acolo unde, la sfârșitul lunii iunie, șoferii au organizat și un protest, sătui de promisiuni și lucrări de mântuială. Imediat au apărut în mediul online și pozele care arată rezultatul lucrărilor de acum…
„Rușine!”, „Foarte frumos isi bat joc in continuare de populatie rusine autoritatilor”, „Pe ce criterii s-au ales gropile care sa fie asfaltate? Oare au fost Psd-iste?” sunt doar câteva dintre reacțiile oamenilor în mediul online după ce s-a început asfaltarea pe DJ 571B. Comentariile sunt lăsate la imagini care arată cum s-a lucrat, asta după ce primarul comunei Dalboșeț a anunțat sâmbătă, 28 iulie, că totul va fi bine, mulțumindu-le chiar mai-marilor din PSD.
„Drumul județean DJ 571B Dalboșeț-Bozovici se reabilitează cu ajutorul Consiliului Județean Caras-Severin. Mulțumim domnului Silviu Hurduzeu – președintele Consiliului Județean, domnului Ion Mocioalcă – președintele PSD Caraș-Severin și nu în ultimul rând, doamnei deputat Luminița Jivan. Mă simt onorat să fac parte din această echipă!”, era mesajul edilului-șef săptămâna trecută, text care acum este de negăsit pe Facebook-ul lui Sorin Băcilă.
CITEȘTE ȘI: Se toarnă o peliculă de asfalt pe DJ 571B din Valea Almăjului! Vezi reacţiile oamenilor!
Au apărut în schimb pe rețeaua de socializare o serie de imagini cu lucrările efectuate pe DJ 571B. Oamenii reclamă nu doar faptul că unele gropi au fost sărite de la rația de asfalt, dar și că muncitorii au aruncat materialul cu care au lucrat… în iarbă, la doi pași de cratere.
Sursă foto: Facebook Sebi Gheorghe, Pavel Țunea Leonidas
CITEȘTE ȘI: Protest în comuna Bozovici! Șoferii și-au dat întâlnire pe rețeaua gropilor! [FOTO/VIDEO]