Cum am pierdut un parlamentar

Ştirea zilei de ieri ar fi aceea că „zeci de parlamentari PDL şi PP-DD negociază cu USL să se lipească la Uniunea Social-Liberală”. Chiar aşa, zeci? Dacă USL-ul îi va lua, avem de-a face cu o nouă Mare Adunare Naţională. Sună ca dracu!, zicem, citând din clasici. Totuşi, e greu de crezut. Pedeliştii trădători, nu că ar fi prima dată când îşi trădează şefii, amintiţi-vă de moţiunea de cenzură care a dat jos guvernul Pomădatului, vor fi ţinuţi bine minte de electorat şi ştiu şi ei că, politic, vor fi morţi, iar cu parlamentarii PP-DD este altă dandana. Ar trebui să-i plătească lui Diaconescu nici mai mult, nici mai puţin, decât două milioane de euro de căciulă, în baza unui contract ferm încheiat înainte de alegeri. Iar de plătit USL-ul pentru ei, pe ninsoarea asta, e ceva de domeniul fanteziei. Aşadar, ştirea e falsă. Ce nu e fals e că ieri, pedeliştii s-au întâlnit într-o şedinţă care s-a lăsat cu scântei. Au dat vina pe toate alea pentru minunatele lor rezultate din alegeri, numai pe Băsescu nu. Strategul Videanu a mers până acolo încât a declarat că nu vor mai merge la Cotroceni, pentru consultări cu Băsescu Traian, în ceea ce priveşte nominalizarea primului ministru. De altfel, nu vor avea niciun candidat pentru funcţia de premier, aşa că, la ce bun? Să înţelegem că PDL-ul şi-a propus deja o distanţare de Băsescu? Cam târziu, dar niciodată nu e prea târziu. Până şi USL-ul a fost găsit vinovat că au fost prea puternici. Sulfina Barbu, la ieşirea din şedinţa grupului parlamentar PDL, unde a fost pentru ultima oară, are o remarcă de genul: Şi o maimuţă ar fi intrat în Parlament, dacă ar fi candidat pe listele USL. Atunci, am tresărit. Băi, ce fraier a fost Alioşa Ulici, davai ceas, davai palton, că nu s-a agăţat de USL! Judeţul nostru s-ar fi îmbogăţit cu încă un parlamentar şi nimeni nu i-ar mai fi cerut înapoi nici ceasul, nici paltonul. Închid paranteza. Tot ieri, Guvernul Ponta, încă în funcţiune, a hotărât drept mulţumire pentru că poporul i-a acordat atâta încredere, să dea voie primăriilor să  majoreze taxele şi impozitele locale, cu 16 la sută. La case, terenuri, maşini, autorizaţii pentru firme etc., în ideea de a creşte veniturile autorităţilor locale şi a nu mai întinde mâna la Guvern. În aceleaşi măsuri de austeritate, mai face un anunţ. În 2013, salariile bugetarilor vor fi îngheţate. De parcă nu ne-ar ajunge îngheţul de afară. Când aud de austeritate, mă apucă pandaliile. Lui Ponta i-a căzut în cap vreun ghiveci cu flori? Mai sper un singur lucru. Să nu aibă cucuiul prea mare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/