Locuri gratuite în tabără

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Se apropie vacanța , deci începe sezonul taberelor. Agenția Națională pentru Sport și Tineret îi trimite în vacanță pe tinerii cu probleme.

Au început înscrierile pentru taberele destinate școlarilor cu handicap. Agenția Naționala pentru Sport și Tineret a anunțat că persoanele cu dizabilități se pot înscrie pentru a primi un loc în taberele care se vor organiza în această vară. Direcțiile din țară vor primi subvenții în funcție de numărul tinerilor cu handicap din fiecare județ. Deocamdată, nu se cunosc numărul exact de locuri pentru judetul Caraș Severin și locul unde se vor desfășura taberele, dar listele de înscriere au fost deschise.

Taberele se adresează preșcolarilor, școlarilor și stundenților cu dizabilitati. La înscriere trebuie adusă o cerere de mână cu privire la acordarea unui loc de tabără gratuit, act ce poate fi depus si de reprezentantul legal al tânărului. Cererea trebuie însoțită de certificatul de handicap, adeverință de la unitatea de învățământ unde învață persoana cu handicap, o copie după actul de identitate al solicitantului și al însoțitorului. Documentele se depun la sediul Direcției județene pentru sport și tineret.

promovare banner maxagro

Anul acesta au prioritate la obținerea unui loc persoanele care nu au mai participat până acum într-o astfel de tabără.

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/