Inspectoratul Școlar Județean a prezentat astăzi, în fața unei săli pline până la refuz, „conjdițiile” în care învață elevii cărășeni. Greșeala s-a comis chiar în titlul unui material, semnat de la primul și până la ultimul reprezentant al prestigioasei instituții de învățământ.
Județul Caraș-Severin a ocupat locul întâi la nivel național în ce privește numărul liceelor cu promovare „zero” la bacalaureat, aspect sesizat astăzi și de cei care au luat parte la Comisia de Dialog Social a Județului. Partea proastă a lucrurilor este că acest aspect a fost ocolit de reprezentanții ISJ. Aceștia au prezentat timp de mai bine de o oră realizările lor, astfel că auditoriul a putut trage concluzia că tot anul 2012 a fost unul excepțional la capitolul „învățământ” pentru elevii cărășeni.
Oficialii instituției au omis însă, un mic aspect. Graba în care au întocmit materialul îi trădează încă din primele rânduri ale informării. În loc să prezinte „Măsurile luate în vederea îmbunătățirii condițiilor de studiu”, aceștia au detaliat „Măsurile luate în vederea îmbunătățirii conjdițiilor de studiu”. Asta ar putea fi o explicație demnă de un an excelent.
Penibil!
Dar: ce-i poate determina pe elevi să se apuce de învăţat? Părinţii dau vina pe şcoală, la modul general, făcând abstracţie de faptul că niciun prof nu le poate ţine locul. Nu că ar fi altfel în clasa mea!
– Se vinde orasul Otelu Rosu
Intrebari la care Primarul PSD Luca Malaiescu trebuie sa raspunda
De ce se teme primarul PSD Luca Malaiescu sa raspunda la intrebarile noastre, aici sunt numai cateva puncte la care primarul si consilierii sai trebuie sa dea socoteala:
– Administrarea si vanzarea pe bucati a Orasului Otelu Rosu;
– Vanzarea a 40 ha. din terenul orasului, 26 hectare fiind deja scoase la licitatie prin hot. CL Nr.164/20.12.2012;
– Contractarea de catre primarie (CL) a unui imprumut de 1,4 milioane lei;
– Cheltuielile si reprezentarea Primariei Otelu Rosu fata de problema cainilor comunitari, relatiile intercomunitare ale institutiei cu altele de acest tip;
Citeste aici desre tot ce vinde primarul PSD… http://www.politicienii.ro/2013/01/25/intrebari-la-care-primarul-psd-luca-malaiescu-trebuie-sa-rasunda/
…,,