Procurorii de la Curtea de Apel Timișoara confirmă informația primită pe surse, potrivit căreia, directorul societății Moldomin SA s-a ales cu sechestru asigurator pe toate bunurile pe care le deține. Misiunea de a aplica măsura le revine polițiștilor din Caraș-Severin.
Odată ce expertiza criminalistică este finalizată, procurorul de caz trebuie să o analizeze cu exactitate, ca să vadă rezultatul ei. Pe lângă aceasta, și cea medico-legală a fost terminată, astfel că ambele sunt depuse la dosar. Cu toate că se apropie un an de la producerea tragicului accident, în care trei tineri și-au pierdut viaţa, pentru că alesul județean și directorul Moldomin se grăbea să ajungă la cheful fiicei sale, anchetatorii nu pot estima un termen la care dosarul va ajunge pe rolul instanței de judecată.
„În această etapă, se analizează expertizele depuse la dosar. Este greu de lansat un termen la care dosarul ajunge pe masa judecătorilor”, a spus Camelia Miculescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În ceea ce îl privește pe avocatul familiilor victimelor, Vlad Hosu, acesta speră că un termen rezonabil pentru începerea procesului ar fi vara acestui an.
„Ținând cont de faptul că expertizele sunt gata, până în vară ar trebui să ajungem în instanță”, a subliniat avocatul, care a depistat câteva vicii de procedură la expertiza medico-legală, pe care, de altfel a și contestat-o. Prin documentul depus la dosar, apărarea lui Iacob Chișărău încearcă să demonstreze faptul că alesul a fost foarte grav bolnav înainte, în timpul și după producerea accidentului.
Cine instituie sechestrul
În ce privește instituirea sechestrului, misiunea le revine polițiștilor cărășeni. „Măsura a fost delegată Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, care trebuie să o pună în aplicare”, a adăugat Camelia Miculescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului care instrumentează cazul. Aceasta a adăugat că, potrivit legii, procurorii pot lua o astfel de decizie, în vederea recuperării pagubei.
Accidentul de la Pădureni a avut loc pe data de 06 mai a anului 2011. Atunci, directorul Moldomin, Iacob Chișărău, a intrat pe contrasens și a omorât trei studenți reșițeni, care se întorceau acasă de la studii, din Timișoara.