Cum a cheltuit Lupacul banii de la județ

Sumele de bani pe care le-a alocat forul județean la cel mai recent plen au ajuns deja în visteria comunelor din Caraș-Severin. Primarii spun că orice leu pe care îl primesc îi ajută, astfel că fondurile au fost deja repartizate pe capitole.

Consilierii locali din comuna Lupac au rectificat bugetul propriu al instituției cu suma de 14.000 de lei, bani care au fost alocați de Consiliul Județean. „Ne ajută orice ban, nu ne interesează cât de mare sau de mică este suma care ajunge la noi. Primăria Lupac o primește cu brațele deschise. Fondurile ne ajută la buna funcționare a administrației publice locale, dar o parte din bani i-am alocat și la capitolul sport, pentru că primăria a început să susțină toate cele trei echipe de fotbal pe care le are”, a declarat primarul Marian Vlasici pentru „Express de Banat”.

În ceea ce privește școlile, combustibilul pentru iarnă este deja asigurat şi toate au autorizație de funcționare la zi. În toate satele ce aparțin de Lupac, învață în total 270 de elevi. Alți 70 sunt înscriși la grădiniță.

Bani pentru comune
La cea mai recentă ședință de Consiliu Județean, președintele forului, Sorin Frunzăverde, a alocat câte 14.000 de lei pentru toate comunele din Caraș-Severin. Orașele au fost scoase de pe listă, pentru că suma ar fi fost prea mică să le fie repartizată, iar administrațiile locale din localități precum Reșița, Caransebeș sau Bocșa au încasări la buget, spre deosebire de comune.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/