Chiar dacă în această vară aproximativ 400.000 de hectare de culturi agricole, din 34 de județe, au fost afectate de seceta pedologică, județul nostru stă bine la acest capitol, susțin specialiștii Direcției Agricole Caraș-Severin. Cu toate acestea, au fost depuse mai multe cereri pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de secetă.
22 de cereri au fost depuse la Direcția Județeană Agricolă Caraș-Severin în ultimele săptămâni, pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de secetă. Solicitările au venit din partea fermierilor din Măureni, Doclin și Bocșa, pe a căror suprafețe au fost însămânțate în primăvară culturi de soia, porumb și mur.
În urma verificărilor făcute în teren de comisia de evaluare, un singur fermier s-ar încadra, până la această dată, pentru obținerea de despăgubiri, condiția fiind aceea ca la nivelul comunei pe raza căreia își are parcela să se declare secetă pedologică.
„Pentru culturile de toamnă nu avem declarată secetă și nu am avut nici cereri. S-au depus, în schimb, cereri pentru culturile de primăvară. Până ieri am înregistrat un număr de 22 de cereri, dintre care 20 pe Măureni, la porumb și soia, și câte una pe Doclin și Bocșa, la mur, respectiv porumb. În urma verificărilor din teren, comisia de evaluare a constatat pe o singură suprafață de 15,67 de hectare un grad de afectare a culturilor care să permită fermierului, în cazul în care se va declara secetă pedologică, să beneficieze de despăgubiri. Dar acest lucru nu ține doar de constatările comisiei din teren, trebuie să se declare seceta pedologică la nivel de UAT, altfel nu! Însă, din cei șase fermieri care au depus solicitări pe zona Măureni, parcela unuia singur a îndeplinit, să spunem, condiții pentru a fi declarat ca a fost afectat de secetă.”, a declarat Sorin Borugă, director Direcției Județene Agricole Caraș-Severin.
Pentru a putea depune cerere în vederea solicitării de despăgubiri, fermierul trebuie să aibă minimum 30% din cultură afectată, urmând ca gradul de calamitate să se stabilească la fața locului de către comisia de evaluare.
„Constatările de la fața locului se înaintează la Prefectură și la Ministerul Agriculturii și atunci se va declara, practic, zonă calamitată, afectată de secetă pedologică. Deci nu decide Direcția Agricolă, ci Ministerul Agriculturii va constata, în baza rapoartelor operative pe care le primește, și apreciază dacă există nivelul de calamitate necesare, deci minimum 30%, atunci se centralizează și se înștiințează la nivel național pe fiecare UAT în parte.”, a mai adăugat directorul DAJ Caraș-Severin.
Sursa foto: Ziarul Financiar