Cu primar „şomer”, lucrările de asfaltare continuă la Moldova Nouă

Chiar și fără coordonarea directă a edilului-șef, proiectele gândite pentru modernizarea mai multor zone din Moldova Nouă, în ideea decongestionării circulației pietonale și rutiere, continuă să fie implementate. În aceste zile, căile acces și parcările care urmează să fie supuse unui amplu proces de reabilitare sunt cele din proximitatea Policlinicii și din zona blocului 50, suma destinată ducerii la finalitate a obiectivului fiind de aproximativ 420.000 lei.

În privința schimbărilor ce urmează să aibă loc, Adrian Torma, edilul „şomer” al orașului de la Dunăre, așa cum se autointitulează, a ținut să precizeze:

„Se urmărește asfaltarea parcării din zona Policlinicii și cea din zona blocului 50. Pentru prima dată, după 30 de ani, în fața scărilor de bloc, se realizează parcări moderne, acolo unde, până nu demult, au fost niște parcări improvizate de cetățeni, niciunul din conducătorii administraţiei publice de până acum neavând interes să rezolve această problemă, mai ales că numărul autoturismelor a crescut”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cu toate că, de mai bine de două luni, Adrian Torma nu se mai află în mod oficial la conducerea administrației publice locale, acesta continuă să rămână implicat, în limitele legii, în tot ceea ce-nseamnă dezvoltarea comunității, chiar dacă munca depusă astăzi nu este remunerată:

„În 2013, atunci când am făcut pasul spre lumea politicului, în niciun moment nu am corelat activitatea pe care am desfășurat-o cu veniturile pe care le-aș putea încasa. Drept dovadă, pe timpul mandatului, au fost multe perioade din an când fie mi-am donat salariul, fie nu l-am ridicat deoarece primăria traversa printr-o situație financiară delicată. Nici acum, deși sunt primar ales, dar nevalidat, nu țin cont că ar trebui să existe o recompensă pentru muncă. Acum, nu am nicio autoritate reală în cadrul Primăriei, dar acest lucru nu mă împiedică să mă sfătuiesc cu colegii, să le împărtășesc viziunea pe care am avut-o în momentul în care am scris acele proiecte. Ca activitate profesională, atât cât îmi permite legislația, asta ca să nu mă trezesc cu tot felul de acuze, tratez lucrurile exact ca și cum aș fi primar în funcție și îmi ajut colegii cu tot ceea ce au nevoie, fără să mă cramponez de titulatura oficială de primar”.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/