Cu Popa, Dunca, primarii și Guvernul PNL, schimbăm fața Caraș-Severinului!

Dumitru Rujan este unul dintre liberalii cărășeni care va face parte din Parlamentul României în viitoare legislatură, locul doi pe lista candidaților fiind în mod cert unul eligibil.

Ales în 27 septembrie în funcția de consilier județean, Dumitru Rujan face pasul de la miniparlamentul județean la camera mică a adevăratului Parlament. „Am depus astăzi candidaturile pentru alegerile parlamentare, targetul nostru fiind de trei deputați și un senator. Împreună cu un guvern liberal, cu Romeo Dunca la Consiliul Județean, cu Nelu Popa la Primăria Reșița și cu restul primarilor liberali, vom încerca să schimbăm fața județului și să-l ducem între județele fruntașe ale țării”, a declarat Rujan.

Liberalul e convins că alegerile pot fi organizate în condiții de siguranță, chiar dacă numărul infectărilor cu COVID-19 e în continuă creștere. Alegerile locale sunt date ca exemplu de Rujan. „Rog cetățenii să iasă la vot, dar în același timp să respecte și restricțiile impuse de autorități, purtarea măștii, distanțarea socială și dezinfectarea mâinilor. Doar împreună putem să dezvoltăm Caraș-Severinul și România!”, a conchis acesta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/