Spiritul Invictus la Caransebeș, prin perseverență, performanță și ambiție indiferent de greutăți

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Pandemia de coronavirus amână Jocurile Invictus, o amânare dificilă dar sigură în contextul actual. Cu toate astea echipa Invictus a României are traseul bine stabilit spre Carei, locul în care drapelul României va flutura cu ocazia Zilei Armatei Române.

Ștafeta Veteranilor continuă să-și atingă obiectivele, adunând mii de kilometri în onoarea eroilor României de ieri și de astăzi. Astăzi echipa Invictus la care s-au alăturat alergători de toate vârstele din Caransebeș, a ales traseul Reșița – Caransebeș – Timișoara, ne-a precizat Sorin Staicu voluntar Invictus, coordonatorul grupului de veterani.

Am plecat de la Reșița la ora 8.30 și după 4 ore am ajuns la Caransebeș, pentru că pe lângă alergare am mers și cu o bicicletă în tandem cu un veteren militar rănit  în teatrul de operații în Irak, Marius Iovin, care din păcate și-a pierdut vederea, dar este alături de noi și se alătură spiritului Invictus, adică de neînvins peste tot”, ne-a declarat Sorin Staicu.


Traseul de la Caransebeș a fost Lugoj-Buziaș-Timișoara după care mâine dimineață (22.10.2020) se aleargă spre Arad unde se va preda ștafeta care va ajunge în 24 octombrie la Oradea cu plecare spre Carei, unde ștafeta albastră, adică culoarea albastră din drapelul României, alături de celelalte două ștafete din țară reprezentând culorile roșu și galben se vor uni într-un drapel simbolic cu ocazia zilei Armatei Române.

Din echipa Invictus care a poposit la Caransebeș a făcut parte și maiorul Dănuț Nicola, cetățean de onoare al Caransebeșului, care este component a echipei României de Invictus:

Jocurile Invictus au fost pentru prima dată organizate la propunerea prințului Harry în 2014, iar noi am participat prima dată în 2017 la Toronto, iar anul acesta în luna mai nu s-au organizat din cauza pandemiei, să sperăm că anul viitor în luna mai să aibă loc la Haga. Este un proiect care pe noi răniții în teatrele de operații ne ajută la recuperarea fizică și psihică, fiind sprijiniți de Ministerul Apărării Naționale și autoritățile locale. La jocurile Invictus participăm la mai multe discipline sportive, eu în 2018 am participal la Sidnay la tir cu arcul obținând, din aprovimativ 500 de competitori, locul al doilea pe echipe și locul IV la individual. Am mai participat la volei din șezut, iar echipa României mai participă la ciclism și atletism”, ne-a declarat maiorul Dănuț Nicola.

STPT job 1000x200

Veteranul din Caransebeș a fost rănit în 2007 în Irak, rămânând cu sechele pe viață, la fel ca și plutonierul major Marius Iovin din Timișoara, care și-a pierdut vederea în aceeași misiune și care nu și-a pierdut motivarea de a lupta în fiecare clipă a vieții sale:

Mi-am pierdut vederea în urma misiunii din Irak în 2007, am o schijă intracraniană, aproape de vena care oxigenează creierul, sunt motivat să fac mișcare pentru că mișcarea înseamnă în primul rând sănătate nu numai fizică, cât și psihică, voi participa la jocurile Invictus de anul viitor, la trei probe la înot pe 50 de m, la 100 de m sprint alergare în tandem și un minut sprint la vâsle. Am fost motivat și mi-am zis că trebuie să fac ceva cu viața mea, nu pot să stau și să nu fac nimic și de când m-am apucat de sport sunt altfel și fizic și psihic”, ne-a precizat Marius Iovin, care a transmis un îndemn pentru practicarea sportului în general, pentru că dacă la început este greu, mai târziu vor avea foarte multe satisfacții și, a mulțumit Armatei Române pentru sprijin.

La Caransebeș echipa Invictus a fost așteptată de către antrenorul emerit de atletism Cristian Dragomir alături de atleți de la Clubul Sportiv Școlar, dar și de iubitori de sport și în special de alergare.

Sunt jocuri dedicate militarilor răniți în teatrele de operații, iar militarii români s-au alăturat din 2017 și au obținut rezultate foarte bune și noi ar trebui să ne bucurăm că aceste sporturi cum ar fi atletismul, volei în cărucior, ciclism sunt sporturi care se practică și în Caransebeș. Putem să le urmăm și noi exemplul acestor veterani și dacă ei reușesc să practice un sport de performanță, cu atât mai mult noi, cei sănătoși să luăm exemplu de la ei și să alegem mișcarea, sportul”, ne-a declarat antrenorul Cristian Dragomir.

La finalul acțiunii de la Caransebeș, în fața statuii Generalului erou Ioan Dragalina, parciticipanții au dorit să țină un minut de reculegere în memoria eroilor români.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/