Desemnat inițial candidat de pe prima poziție pe listă pentru Senat, Ioan Crina s-a văzut scos din competiția electorală la intervenția conducerii centrale a partidului, care bătuse palma cu Ion Mocioalcă.
Negocierile purtate la nivel central pentru revenirea lui Mocioalcă în PSD i-au obligat pe Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu să invalideze listele cu candidații social-democrați pentru Parlament, liste întocmite în urma votului organizației județene. Practic, de la București s-a transmis că locul întâi pe lista pentru Senat va fi stabilit de către conducerea centrală. Astfel, Ioan Crina a fost nevoit să-i cedeze poziția lui Ion Mocioalcă. Nu acceptă însă sub nicio formă această schimbare și contestă modul în care a fost înlocuind, acuzând că listele ce urmează a fi depuse la Biroul Electoral Județean sunt neconforme.
„Prezența pe lista PSD de la parlamentare a lui Ion Mocioalcă va reprezenta un dezastru pentru Organizația PSD Caraș-Severin. Prezența lui pe liste NU a fost votată de niciun for al partidului. Prezența lui pe liste a fost asumată de un singur om și acel om este Silviu Hurduzeu, președinte interimar PSD Caraș-Severin. Deși în Consiliul Politic Județean, legal constituit, a fost votată o altă listă, Hurduzeu a ales să trimită conducerii centrale spre validare o listă pe care era trecut și Ion Mocioalcă. Din acest motiv, că nu a fost în stare să respecte deciziile forului județean, eu, în ședința de birou a organizației, i-am cerut demisia. Nu cred că mai poți fi președinte, chiar și interimar, când tu nu ești în stare să respecți deciziile unui for al partidului”, spune Crina.
Mai mult decât atât, cel care ar urma să preia din nou șefia organizației Reșița de la demisionarul Ionuț Chisăliță susține că Mocioalcă ar fi revenit în PSD doar pentru o scurtă perioadă. Doar cât i-ar fi necesar să obțină un nou mandat de parlamentar, ulterior urmând să i se alăture din nou lui Victor Ponta în Pro România. De data asta, cu Silviu Hurduzeu, cu tot. „Hurduzeu nu cred că mai poate emite pretenții la șefia organizației PSD Caraș-Severin după tot ce a făcut“, avertizează Ioan Crina.
Există însă totodată și voci care îi recomandă lui Ioan Crina să o lase mai moale. Și asta pentru că rezultatul dezastruos obținut de PSD la alegerile locale în Reșița i-ar fi imputabil în mare măsură și lui. Doar a condus atâta vreme organizația. Atmosfera rămâne astfel încordată în PSD Caraș-Severin, iar dacă cele câteva tabere în care e împărțit partidul la ora asta nu ajung la un numitor comun, atunci social-democrații ar putea stabili din nou un scor istoric. De data asta, unul negativ!
Figură emblematică a Revoluției din 1989, Traian Orban s-a implicat în crearea Memorialului Revoluției, dedicându-și viața cinstirii memoriei eroilor și constituirii monumentelor în cel mai importante locuri din Timișoara...
O stradă din Timișoara, închisă circulației timp de o săptămână
Adrian Torma are planuri mari pentru Moldova Nouă! „Copiii noștri merită toată implicarea noastră”
CJ Timiș caută firmă care să demoleze stadionul Dan Păltinișanu
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281