ASU Politehnica nu leagă victoriile după succesul cu Petrolul și a pierdut cu 1-0 runda acesta la Mioveni. Bănățenii au greșit mai mult și acest aspect i-a costat. Golul s-a marcat după ce Mera a deviat șutul lui Herghiligiu spre propria poartă. Fără atacant de careu, timișorenii au ratat ocazii mari și un penalty, suficient pentru primul succes pe teren propriu al argeșenilor de când i-a preluat Daniel Oprița, deși nu au avut un meci cu realizări notabile.
Politehnica a început bine meciul, cu ocazii importante. În minutul 6, Ursu a centrat perfect în gura porții, dar Bedea nu a fost în stare să nimerească mingea cu piciorul. Ignea și mai ales Jurj, curajos la o acțiune luată pe cont propriu, l-au pus la lucru pe portarul Croitoru, care s-a achitat de sarcini. În minutul 26, ASU a gafat-o și acolo s-a scris istoria meciului. Ursu a pierdut o minge în propria jumătate, balonul a ajuns la Herghiligiu, care a tras de la 25 de metri. Mera a gafat și a deviat mingea spre propria poartă, iar Murariu s-a încurcat și el. Deși jocul ar fi trebuit să se deschidă, nu a fost deloc așa. Timișorenii puteau însă să mai primească o „boabă”, după ce Murariu era să scape în propria poartă mingea, reținută după un șut al aceluiași Hergheligiu.
În repriza secundă, Mioveniul a avut și ea ocaziile ei. Mai întâi, Rădescu a trecut de doi adversari și i-a pasat lui Balint, care a trimis puțin pe lângă poartă. Același Rădescu a prins și un șut de la distanță, dar Murariu a prins mingea. În minutul 64, timișorenii puteau egala. Ursu a fost faultat de Trașcu în careu și s-a dictat penalty. Tot Ursu a executat, dar a tras în bara din stânga lui Croitoru. Pe final, Politehnica a avut o ocazie mare. Nou-intratul Fabrio Trip a trimis peste poartă din 7 metri, iar în prelungiri, s-a ajuns ca în multe jocuri de liga secundă câștigate la un gol, la „clasicele” trageri de timp.
CS Mioveni: Fl. Croitoru – Kilyen, Celea, Beţa, Burnea – Rădescu, R. Lazăr, Traşcu (A. Șerban 70’), Hergheligiu (R. Boboc 81’)- Val. Balint (Năstăsie 60’), Măzărache
ASU Politehnica: Murariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Bg. Vasile (F. Trip 80’), A. Ignea – Alin Manea (Vidrăsan 84’), Mih. Ene (Dros 90’), Bedea – Oct. Ursu
Săptămâna viitoare, ASU Politehnica primește sâmbăta vizita celor de la Daco-Getica. Clubul vrea să ducă meciul tot pe „Dan Păltinișanu”.