Cu legea pe masă! Consiliul Județean Caraș-Severin s-a blindat în fața atacurilor liberale

Cea mai recentă conferință de presă a PNL Caraș-Severin a fost presărată cu numeroase atacuri la adresa acțiunilor din ultimii ani ale Consiliului Județean Caraș-Severin. Cum au răspuns reprezentanții forului la acuzațiile lansate de Romeo Dunca și Nelu Popa? Punctual.

Inevitabil atacurile din conferința de presă au atins și subiectul minusurilor din infrastructura rutieră, despre care candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin a spus că îi sunt de neînțeles. De ce nu s-a făcut mai mult?

Printr-o informare transmisă de Camelia Basaraba, șef Serviciu Comunicare în cadrul Consiliului Județean, se arată că, timp de 8 luni, orice intenție de a repara vreun drum în Caraș-Severin, era blocată tocmai de liberali. „Conturile au fost blocate, putând face plăți doar pentru salarii, proiectele majore erau în impas, iar noile proiecte de reabilitare a drumurilor județene nu se puteau depune spre finanțare pentru că drumurile avute în vedere nu au fost niciodată intabulate. În primele luni am reușit să intabulăm peste 500 km de drumuri județene. Acesta era motivul pentru care atâta timp nimeni nu a făcut nimic în acest sens. Bineînțeles, în tot acest timp, administrația liberală ne comunica realizări mărețe”.

Deși au existat minusuri pe care administrația județeană nu le ascunde, e vorba totuși și de investiții majore în infrastructura rutieră, accesând fonduri europene și guvernamentale în valoare de 290 de milioane lei, la ora actuală fiind în lucru 250 km de drum județean.

Cu finanțare europeană:

  • Modernizare DJ 608 Plugova (DN6) – Globurau – Costis – Borugi – Cornereva – Obita – Rusca (DN6) cu toate amenajările adiacente – valoare totală de peste 125 milioane lei;
  • Modernizare DJ 581, intersecție cu DJ 586 A (Secășeni) – intersecție cu DN 57 (Grădinari), valoare totală de peste 25 milioane lei.

Cu finanțare PNDL – valoare totală de aproximativ 100 milioane lei:

  • Modernizare DJ, 585, Valeapai – Duleu – limită județ Timiș;
  • Modernizare DJ 608B, Copăcele – Zorlencior;
  • Modernizare DJ 608B, Zorlencior – Zorlențu Mare
  • Modernizare DJ 680A, Maciova – Ciuta – Obreja (DN 68)
  • Reabilitare DJ 571 F (DN 57B) – Eftimie Murgu
  • Reabilitare DJ 571G , L=7,249 km, Gîrbovăț – Lăpușnicu Mare, 4 tronsoane
  • Reabilitare DJ 608B , Constantin Daicoviciu – Copăcele
  • Prin Compania Națională de Investiții – valoare totală de 23,5 milioane lei
  • DJ 572 Berzovia – Vermeș
  • DJ 587 Fîrliug – Duleu

Ranforsare sistem rutier cu o valoare estimată de 15,6 milioane lei

„Sunt deja aprobate, cu finanțare europeană, proiectele pentru reabilitarea altor aproximativ 130 km de drum județean”, mai spun reprezentanții Consiliului Județean.

Deszăpezirea a fost o altă țintă a liberalilor. Aceștia au acuzat că directorul Direcției de Drumuri Județene ar fi reînnoit contractele înainte de termen, pentru a masca niște interese. Nimic mai fals, spun cei din forul județean. S-a făcut pentru că a fost obligatoriu. Și s-a respectat legea!

CITEȘTE ȘI: Popa și Dunca, artileria grea a PNL-ului în campania electorală. Cei doi au pus tunurile pe Consiliul Județean

„Acordul cadru pentru serviciile de deszăpezire pe Muntele Mic a fost încheiat în 29.12.2017 pentru o perioadă de 36 de luni, având o valoare de 772.488 lei fără TVA. În cadrul acestuia au fost încheiate 3 contracte subsecvente pentru iernile 2017-2018, 2018-2019 și 2019-2020. Conform documentației de atribuire, acordul cadru încetează de drept prin ajungerea la termen sau prin epuizarea cantităților contractate și/sau atingerea pragului valoric a prețului serviciilor inclus în propunerea financiară. Ca urmare a faptului că în iernile din anii 2018 și 2019 s-au înregistrat cantități mai mari de precipitații și perioade prelungite de viscol, care au dus la închideri de drum și consum mai mare de resurse pentru redarea circulației, s-au epuizat cantitățile contractate și s-a atins pragul valoric contractat în urma licitației din anul 2017, acordul cadru încetând de drept. În consecință, conform art. 5 alin din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de administrator al DJ 608A, Telescaun – Muntele Mic, Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a avut obligația de a achiziționa noi servicii de deszăpezire în vederea menținerii condițiilor de siguranță pe timp de iarnă pentru participanții la trafic”.

În plus, licitația pentru servicii de deszăpezire pe Muntele Mic pentru următoarele 36 de luni a fost publicată atât în Sistemul Electronic de Achiziții Publice Național (SEAP), cât și în cel european (JOUE), în data de 16 iulie 2020, fiind la dispoziția tuturor companiilor interesate, care au putut prezenta oferte până în 19 august 2020. „Considerăm că anunțarea persoanelor fizice, în mod nominal, asupra lansării unei licitații ar putea fi interpretată ca o tentativă de trafic de influență”, a fost răspunsul celor din Consiliul Județean după ce Nelu Popa a declarat că i-a cerut personal lui Gabriel Stika, directorul Direcției de Drumuri Județene, să îi spună când se face licitație: „când scoți la licitație deszăpezirea, te rog dă-mi și mie un semn că nu mai suport să își bată joc lumea sau ăștia cu deszăpezirile, de turiști, de oameni”.

Un alt atac al liberalilor a făcut referire la aspectul scărilor din fața Consiliului Județean, dar și de la Sala Polivalentă, fapt ce ar strica noua față a centrului civic al Reșiței, aflat la un pas de finalizarea lucrărilor de renovare. Chiar liberalii ar fi transmis Consiliului Județean costul pentru refacerea acelor scări, care ar fi putut fi reparate de același constructor care lucrează acum în centrul Reșiței. Reprezentanții Palatului Administrativ fac însă referire în primul rând la costuri. Dar și la un răspuns care nu mai vine. „Se impune sublinierea unei evidențe. Aici își desfășoară antrenamentele CSM Reșița, ACS Banat Girls, Club Sportiv Universitatea Reșița și tot aici s-au derulat edițiile 2017, 2018 și 2019 ale Campionatului Național de Lupte, toate cu titlu gratuit. Dacă ar fi fost percepută, suma pe care cluburile ar fi trebuit să o plătească Consiliului Județean Caraș-Severin, în ultimii 3 ani, pentru folosința Sălii Polivalente, ar fi fost de 1.102.200 lei. Primăria Municipiului Reșița ne-a remis o estimare de preț de 387.000 de lei pentru lucrări de reabilitare trepte și podest la intrarea principală în clădirea Consiliului Județean Caraș-Severin și cea a Sălii Polivalente cu recomandarea de a lua legătura cu firma câștigătoare a licitației de reabilitare a Centrului Civic. Nici astăzi nu avem un răspuns la solicitarea adresată firmei de a ne comunica oferta de preț însoțită de devize estimative și liste de cantități, suma avansată neavând o justificare temeinică”.

Un ultim punct la care Consiliul Județean a ținut să răspundă se referă la investițiile de la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Liberalii au ridicat problema unei investiții din fonduri europene care ar fi pe cale să se piardă. Ce spun cei din CJ? „Din decembrie 2018, când, prin Hotărâre de Guvern, a fost alocată suma de 4 milioane de lei Spitalului Județean de Urgență Reșița, alte alocări de la bugetul de stat pentru cheltuieli curente și de capital nu au fost făcute. Sumele alocate în acest an de Ministerul Sănătății și pentru care instituția județeană a acoperit cofinanțarea de 10% au fost strict pentru investiții.

Prin proiectul «România Serbia inițiativă comună împotriva cancerului în regiunea transfrontalieră îmbunătățirea diagnosticării și tratamentul tumorilor maligne» este inclusă și achiziția unui Computer Tomograf (CT). Titularul acestui parteneriat este Spitalul Județean de Urgență Reșița care a întârziat luarea unor decizii, inclusiv privind avansarea de fonduri pentru aceste achiziții, dată fiind succesiunea de manageri ai acestei unități spitalicești. Numirile pentru această funcție au fost făcute de Ministerul Sănătății, nu de Consiliul Județean Caraș-Severin”, făcându-se referire la perioadele de stare de urgență și de alertă.

„Surprinzător cum aceste afirmații, legate de asigurarea finanțării Consiliului Județean Caraș-Severin, au fost lansate după terminarea mandatului directorului numit de Ministerul Sănătății la conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița”, au concluzionat reprezentanții forului județean, știut fiind faptul că, de duminică, 23 august, la conducerea Spitalului a revenit Alina Stancovici, cea care și-a câștigat postul prin concurs, înlocuindu-l pe Waldemar Murgu, managerul interimar numit de Ministerul Sănătății.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/