CSM Școlar nu are nicio scuză dacă nu promovează! O spune chiar Leo Doană!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin nu are altă variantă în acest sezon decât promovarea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Este obligat de cel mai mare buget și de cele mai bune condiții de pregătire din tot fotbalul județean.

Toți ochii sunt îndreptați spre Valea Domanului, acolo unde există un „război rece” între actualul lider al Ligii a IV-a, CSM Școlar, și divizionara secundă Metalul, care ar putea rămâne în Liga a II-a, complicând astfel lucrurile la Reșița. În ceea ce o privește pe CSM Școlar Reșița, situația este destul de clară: elevii lui Leo Doană nu au voie să rateze promovarea în Liga a III-a. O spune clar și răspicat antrenorul acestei echipe în care fanii își pun mari speranțe, după ce au renunțat să mai creadă în Metalul, pe care au susținut-o timp de două sezoane. Lui Leo Doană, fotbalistul care scria istorie pentru Reșița în anii 90, când Valea Domanului se dovedea neîncăpătoare la marile meciuri ale rosso-nerilor, îi plac provocările. Și la începutul acestui an a mai acceptat una: să o antreneze și să o ducă în Liga a III-a pe CSM Școlar Reșița! Nici nu putea avea un alt obiectiv gruparea sportivă cu cel mai mare buget din Caraș-Severin. Chiar și Leo Doană recunoaște acest lucru, luându-și un angajament ferm în acest sens. Deși returul nu se anunță deloc ușor pentru reșițeni.

CSM Școlar a beneficiat în această iarnă și de un cantonament în stațiunea Băile Herculane, „în condiții de prima ligă”, după cum s-a exprimat antrenorul formației reșițene. Sunt clare astfel intențiile de promovare pentru o echipă care vrea să urce în ierarhia fotbalului românesc. Reșițenii au disputat și câteva meciuri amicale, chiar și cu adversari de liga a treia, pentru a lua din timp contactul cu acest eșalon, iar cea mai concludentă victorie a fost acel 3-0 cu CSM Lugoj, când Flavius Costescu a înscris un gol de generic, făcându-i pe fani să viseze frumos. Dar mai e mult până departe! „Meciurile cu echipe de liga a treia au fost edificatoare pentru noi. Am întâlnit CSM Lugoj, Mama Mia Becicherecu Mic și Cetate Deva, am jucat și cu o echipă puternică din Liga a IV-a Timiș, CS Ghiroda, antrenată de Paul Codrea, și pot spune că am avut un adversar pe măsură”, a precizat Leo Doană.

Le lipsește un atacant!
Pentru îndeplinirea obiectivului, echipa reșițeană a făcut unele transferuri. De la rivala Voința Lupac au venit portarul Daniel Petruț și golgheterul Răzvan Costachi. Alte noutăți sunt Covăsală de la Rapid Buchin, Alin Liuba de la Metalul Reșița, Curelea, revenit de la desființata FC Caransebeș, precum și juniorii Alexandru Coviț și Cristian Bloju, cărora li s-a făcut transferul de pe Metalul pe CSM Școlar. CSM Școlar s-a despărțit de câțiva jucători, care au ajuns la Voința Lupac: Toader, Mircioane, Milan Cheda și A. Bordea. Leo Doană este mulțumit parțial în privința lotului de jucători. Chiar dacă în lot se află golgheterii campionatului, Costachi și Costescu, îi lipsește un atacant de careu. „Valoric, stăm bine. Numeric, suntem destul de subțiri, suntem 18 jucători. Sunt nemulțumit la postul de atacant. Ne-ar trebui un atacant de careu, pe care din păcate nu l-am găsit, dar sperăm să rezolvăm și această problemă. Dar pot spune că sunt mulțumit de transferurile făcute. Nici nu am vrut să aducem prea mulți jucători, doar ca să fie la număr”, a spus antrenorul celor de la CSM Școlar.

untitled design set 970x90 px

Își dă demisia dacă echipa nu câștigă campionatul!
Leo Doană spune că fără muncă și disciplină în echipă nu se poate îndeplini obiectivul. „Am muncit mult. Pentru că fără muncă și disciplină nu poți face treabă. Echipa aceasta are valoare de Liga a III-a. Am vorbit și cu băieții în dese rânduri, la condițiile de care beneficiem noi nu avem voie să nu ajungem la barajul de promovare și să accedem în Liga a III-a. Nu vom avea nicio scuză! Sincer, nu mă așteptam să avem un cantonament la Herculane. Nu vreau să perii pe nimeni, nici conducerea, nici primăria, dar le mulțumesc pe această cale pentru tot ce au făcut pentru echipa noastră. Dacă nu ajungem la baraj, îmi voi da demisia!”

La rândul său, Ioan Florea, coordonatorul CSM Școlar Reșița, care de curând a împlinit 67 de ani, spune că nu există o altă variantă pentru echipa din Valea Domanului decât promovarea. „Probabil că în vară voi pleca de aici, dar vreau să o fac cu fruntea sus”, a spus Ioan Florea.

CSM Școlar va juca duminică, 6 martie, în deplasare cu Rapid Buchin, în prima etapă a returului Ligii a IV-a Caraș-Severin. Un meci la care Guardia Rosso-Nera și-a anunțat deja prezența, pentru a fi alături de elevii lui Leo Doană, în drumul lor spre Liga a III-a.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/