CSM Școlar a cedat la limită la debutul în Liga a III-a. „Gazdele n-au avut nicio ocazie, nouă ni s-a anulat un gol!”

În primul meci disputat în actualul sezon al Ligii a III-a de fotbal, nou-promovata CSM Școlar Reșița a pierdut astăzi cu 0-1, în deplasare la Național Sebiș. Elevii lui Leontin Doană au condus ostilitățile pe teren, au și înscris, în timp ce gazdele s-au mulțumit o repriză întreagă să conserve rezultatul.

Ocaziile au curs la poarta gazdelor, ce veneau după un 3-0 pe terenul Ripensiei Timișoara și sperau să răpună din nou cu lejeritate o altă nou-promovată. Lucrurile nu au stat deloc așa, dar Național Sebiș a punctat la singura acțiune mai clară, în finalul primei reprize. „Nici nu o pot numi ocazie faza golului gazdelor. Juniorul Muselin, pe care l-am introdus titular, pentru că nu aveam alte soluții, știți dumneavoastră de ce, și-a lăsat adversarul de pe partea sa să centreze în careu, iar autorul golului i-a luat fața fundașului central și a marcat cu capul. Asta e ocazie? Ocazii sunt alea ce le-am avut noi. Am avut din toate pozițiile. Cu Breșneni, Beloescu, Milorad Banac a trimis din foarfecă, dar n-a fost nimeni pe fază să urmărească balonul respins de portar. Pe final a avut Ioșka (juniorul Bogdan Szijj – n.r.) o mare ocazie, singur cu portarul. Unde mai punem că am marcat gol valabil, în opinia mea, prin Costescu. Dar arbitrul a văzut altceva și a anulat golul. Vom avea acum două meciuri acasă, destul de grele, cu Performanța Ighiu și restanța din prima etapă, cu Pandurii II. Le mulțumim suporterilor care au venit astăzi la Sebiș să ne susțină”, a spus antrenorul Leontin Doană.

Imediat după fluierul final al primei reprize, Suciu, autorul unicului gol, a fost eliminat pentru lovirea unui jucător reșițean. Deși au avut superioritate numerică timp de o repriză, rosso-nerii nu au reușit să înscrie decât o singură dată, însă golul a fost anulat de centralul Mihai Domșa, pe motiv de fault în atac. „Am avut patru ocazii rarisime în prima repriză. Gazdele ne-au dat gol prin minutul 41-42, în rest nu s-au apropiat de poarta noastră. Au mai avut un contraatac în repriza a doua și atât. Dar noi am jucat extrem de slab, mai ales în repriza a doua, 11 contra 10”, a spus directorul sportiv Gheorghe Popa.

CSM Școlar Reșița: Petruț – B. Szijj, Banac, Doda, Liuba – Costescu (min. 66, Ciucur), Bloju, Costachi (min. 50, Rădulescu; min. 78, Buzdugan), Muselin – Breșneni, Beloescu.

Alte rezultate din etapa a doua:
ACS Poli Timişoara II – CNS Cetate Deva 5-1
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Unirea 1924 Alba Iulia 0-3
Pandurii Târgu Jiu II – UTA Bătrâna Doamnă II 0-3
Sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 17:00, sunt programate ultimele trei partide: Millenium Giarmata – CSM Lugoj, Industria Galda – Gloria Lunca Teuz Cernei, Performanţa Ighiu – Ripensia Timişoara.

Foto: sportarad.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/