CSM Reșița a continuat forma bună pe care o parcurge de câteva etape. Rosso-nerii s-au impus sâmbătă în deplasare pe terenul echipei Gloria Lunca Teuz Cermei, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a zecea a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a.
Elevii lui Leontin Doană au făcut din nou un meci bun și au obținut a patra victorie consecutivă din actuala ediție de campionat. Succesul s-a conturat în ultimul sfert de oră, după ce gazdele au rămas în zece jucători, reșițenii taxând greșelile din defensiva formației arădene. Scorul a fost deschis în minutul 81, de năbădăiosul George Beloescu, acesta interceptând un balon trimis neglijent în spate de Cotoc. Scorul final a fost stabilit în minutul 90 de juniorul Alexandru Coviț, după ce l-a deposedat pe portarul gazdelor, Rusu, care a încercat să dribleze la 16 metri de propria poartă.
„A fost un meci la discreția noastră, am controlat jocul de la început până la sfârșit. Adversarul nostru a jucat doar cu mingi lungi, la bătaie, n-a avut posesie nici 5 la sută. Băieții mei s-au achitat bine de sarcini și îi felicit pe această cale. Asta, în condițiile în care am avut și câțiva jucători accidentați, Andrea Săndescu a jucat titular în locul lui Bogdan Szijj. Am făcut câteva improvizații și ne-a ieșit”, a spus antrenorul Leontin Doană.
CSM Reșița: Zimmermann – Săndescu, Banac, Doda, Liuba – Costescu, Breșneni, Bloju, Muselin – Costachi, Beloescu. Au mai intrat: A. Coviț, Buzdugan, Țoțu, Negrei.
Rezultatele etapei a zecea:
Millenium Giarmata – Pandurii Târgu Jiu II 2-1
Unirea 1924 Alba Iulia – Ripensia Timişoara 0-1
ACS Poli Timişoara II – Naţional Sebiş 0-1
CNS Cetate Deva – UTA Bătrâna Doamnă II 1-0
Industria Galda – Performanţa Ighiu 0-0
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSM Reşiţa 0-2
Duminică, 30 octombrie, de la ora 15, are loc ultimul meci al etapei, Mama Mia Becicherecu Mic – CSM Lugoj.
CSM Reșița este pe locul al treilea al clasamentului, cu 18 puncte. În etapa viitoare, sâmbătă, 5 noiembrie, în Valea Domanului va veni Unirea 1924 Alba Iulia.