Deși au dominat auroritar meciul cu Poli II, din ultima etapă a turului Ligii a III-a la fotbal, Seria a IV-a, rosso-nerii au plecat învinși de la Timișoara. De această situație a profitat Național Sebiș, care a revenit după două etape în fruntea clasamentului.
CSM Reșița a jucat ca o echipă care știe ce vrea, a construit frumos, și-a creat ocazii monumentale, însă Zeița Fortuna le-a surâs timișorenilor. Poli II s-a impus cu 1-0, printr-un gol marcat din penalty de Mailat, în minutul 60.
„Am controlat meciul de la un capăt la altul. Poli n-a avut decât acea lovitură de la 11 metri, din care a și marcat golul. Noi am avut ocazii clare de gol, Beloescu singur cu portarul, din șase metri, din doi metri, din opt metri. Cum se spune, ne-am bătut singuri. Băieții au fost puțin dezamăgiți după meci, dar i-am încurajat. Sunt foarte mulțumit de acest tur, de jocul prestat și de evoluția băieților”, a declarat antrenorul Leontin Doană.
CSM Reșița: Zimmermann – B. Szijj, Banac, Doda, Negrei – Costescu, Țoțu (min. 61, Ciucur), Bloju, Liuba – A. Coviț (min. 70, R. Muselin), Beloescu.
Rezultatele ultimei etape a turului:
Millenium Giarmata – Performanţa Ighiu 3-1
Naţional Sebiş – CSM Lugoj 2-0
Pandurii Târgu Jiu II – Ripensia Timişoara 3-1
ACS Poli Timişoara II – CSM Şcolar Reşiţa 1-0
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CNS Cetate Deva 2-6
Unirea 1924 Alba Iulia – Gloria Lunca Teuz Cermei 0-2
Industria Galda – UTA Bătrâna Doamnă II 2-2
În clasament, conduce Național Sebiș, cu 27 de puncte, urmată de CSM Reșița, cu 25 de puncte, și de Ripensia Timișoara, cu 23 de puncte.
Rosso-nerii își vor continua pregătirile la stadionul din Valea Domanului, timp de două săptămâni, după care vor intra în vacanță, cel mai probabil până la jumătatea lunii ianuarie.
Sursa foto: Iosif Canea