Consumatorii de marijuana sau de alte substanțe de pe piața neagră din oraș au intrat în colaps după ampla descindere a ofițerilor DIICOT de la începutul lunii martie.
Asta, pentru că cei mai periculoși furnizori au intrat după gratii. Cel puțin pentru moment. Zeci de persoane au fost conduse la audieri pe data de 11 martie, iar 7 au fost reținute pe bază de Ordonanță pentru 24 de ore, după care arestate preventiv pentru 30 zile, până pe data de 10 aprilie, inclusiv.
În tot acest timp, consumatorii constanți sau de ocazie s-au săturat să tot întrebe în stânga și în dreapta de unde și-ar mai putea procura câte un gram, două de marijuana pentru un „cui”. Prin urmare, aceștia au dezvăluit pentru Express de Banat că acum vitală pentru ei a devenit aprovizionarea cu „marfă” de pe piața din Timișoara, unde valoarea unui gram de cannabis este tot de 50 de lei. În cazul în care cunosc sursa, prețul ar putea scădea chiar și la 30 de lei, dar foarte rar și în condiții extrem de speciale.
În paralel cu lupta pentru aprovizionare, cele 7 persoane, inculpate în dosarul DIICOT pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic și consum de droguri, au cerut instanței superioare, Curtea de Apel Timișoara, eliberarea condiționată pentru a fi liberi sub control judiciar sau măcar în arest la domiciliu. Judecătorii însă nu s-au arătat indulgenți, astfel că trebuie să rămână în spatele gratiilor.
Cele 7 persoane sunt Sancu I. Doru, Lingurar Darius Andrei, Rostaș A. Doru, Dobren Ş. Adrian, Popa O. Ovidiu Ionuț, Iorga I. Giorgio-Daniel și Rostas P. Adrian. Dintre aceștia, cei mai mulți locuiesc în Dealul Crucii, iar trecutul penal al lui Giorgio este deja cunoscut în oraș.
„Procurorii DIICOT din cadrul Biroului Teritorial Caraş-Severin au documentat activitatea infracţională a unui grup infracţional care a acţionat în mod coordonat pe raza municipiului Reșiţa şi faţă de care există suspiciunea rezonabilă că au procurat importante cantităţi de droguri de risc și de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive care erau introduse în mod ilegal în România, prin intermediul unor colete expediate din Spania, şi ulterior comercializate persoanelor care consumă astfel de substanţe (…)”, a explicat DIICOT în comunicatul de presă, transmis în urma descinderilor din data de 11 martie.
cine stie sursa de 30 de lei samio dea pe adresa tomanecredincioasa@yahoo.com
Trista stirea, avand in vedere ca “iarba”` are efecte daunatoare mai mici ca ale alcoolului. Cati dintre voi ati vazut documentare de genul : https://www.youtube.com/watch?v=xbhZVARWOAQ . cati dintre voi stiti ca avem receptori in creier pentru aceasta substanta iar corpul nostru produce in cantitati mici endocanabinoizi pentru a ne controla anumite functii ale creierului..Canabisul a fost interzis in 1972 deoarece nu a fost inteles de politicienii timpului pe care nu ii putem invinui ca erau inchisi la minte, iar de atunci este vazut drept drog si interzis de oamenii legii. Dar acest lucru se va schimba, de exemplu in Washington Dc si in multe state a inceput sa se legalizeze, dupa ce s-a facut legatura intre vindecarea cancerului si cannabis.
Va rog, documentati-va inainte de a “promova” cannabisul ca fiind un lucru negativ, dragi ” oameni documentati din presa”.
Vreau sa spuneti si mie o singura persoana care a murit de la iarba si sa imi spuneti dupaia cati oameni cunoasteti care au murit de la tigari,alcool ?