Crina ține bacul de la Moldova Nouă pe linia de plutire!

crina ioan consilier judetean psd

Bacul de trecere a Dunării are un nou căpitan la timonă: Toni Novăcescu! Romeo Dunca nu crede că Baziaș 4 va avea viață prea lungă în condițiile în care ia apă încă din prima zi!

Soluția prezentată de Romeo Dunca pentru operarea bacului de la Moldova Nouă după ce termenul de grație acordat Aquacaraș expiră, mai exact mijlocul acestei luni, nu i-a convins nici astăzi pe reprezentații opoziției. Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin chiar se pricepe la bani, nu întâmplător e milionar în euro după ce a devenit unul din cei mai mari transportatori din România, astfel că a calculat imediat gaura pe care o generează administrarea Baziaș 4. Astfel, acesta a insistat pe înființarea unei societăți comerciale a Consiliului Județean care să opereze bacul și, în același timp, să desfășoare anumite lucrări de toaletare vegetație și reparații pe drumurile județene. Lucrări de pe urma cărora să se obțină profitul necesar acoperirii pierderilor generate de Baziaș 4. O soluție proastă, în opinia consilierilor județeni ai opoziției PSD – PMP – PRO România – ALDE.

„Ne-am manifestat deschiderea pentru continuarea activității bacului. Am însă două amendamente: scoaterea tuturor activităților conexe ce nu țin de activitatea principală și orice adăugare de cod CAEN să fie făcută doar în forul deliberativ, prin hotărâre de Consiliu Județean.”, a explicat Lucian Voina, președintele PMP Caraș-Severin.

Social-democratul Ioan Crina a avansat altă variantă: „Cea mai simplă metodă e să fie înființat un ADI (n.r. – asociație de dezvoltare intercomunitară) cu Primăria Moldova Nouă. Așa cum avem pe munte. În fiecare an votăm cotizația, participarea la acest ADI. Așa rezolvăm problema definitiv. Dacă vrem alături de problema bacului să introducem și alte probleme nu suntem de acord.”

O variantă proastă în opinia lui Romeo Dunca. Pentru ca bacul să nu rămână la mal de la mijlocul lui august încolo, președintele CJ a fost de acord cu condițiile impuse de consilierii opoziției și a acceptat înființarea SC Caraș Serv cu un singur domeniu de activitate, societatea urmând să se ocupe doar de bac, nu și de asfaltări, toaletări sau deszăpeziri de drumuri. Dar a pus la rândul său o condiție: „Eu în continuare nu cred în această soluție ca fiind viabilă. Dacă societatea va face o singură activitate, vom ajunge în situația Eoliana (n.r. – firmă falimentară). Vrem totuși să deblocăm această situație. Vă rog să aveți persoanele pregătite care să gestioneze această societate, atât administrator, cât și persoane pentru AGA, deoarece știm care va fi rezultatul.”

După o pauză de 10 minute, Ioan Crina s-a întors cu propunerile. Toni Novăcescu, fost consilier județean, lider Pro România la Moldova Nouă, administrator. Ioan Crina, Mihai Bona și Bogdan Miloș, membri în Consiliul de Administrație. Propunerile au trecut cu vot aproape unanim, astfel că opoziția din Consiliul Județean își asumă de acum activitatea transportului cu bacul la Moldova Nouă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/