Un conflict izbucnit între doi prieteni de pahar s-a terminat cu o tragedie noaptea trecută într-un sat din Caraș-Severin. Victima a fost găsită fără suflare la zeci de metri de casa ucigașului.
Doi bărbați de 52 și 46 de ani din satul Sub Margine, comuna Armeniș, prieteni vechi, s-au transformat în criminal și victimă după câteva pahare de alcool. Cei doi au băut vineri-seara în casa celui de 52 de ani care urma să devină călău. Au început să se certe pe fondul geloziei, spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Cu jumătate de oră înainte de miezul nopții, unul dintre ei a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în zona inimii. Rana nu l-a ucis pe bărbatul de 46 de ani pe loc. Potrivit primelor informații, acesta a plecat pe propriile picioare din locuința agresorului și a fost găsit căzut la zeci de metri distanță de un alt localnic care a și alertat autoritățile.
Bărbatul de 52 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, formulându-se totodată și propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de inculpat.