Creșteri alarmante! Grădinițele din Lugoj se confruntă cu numeroase cazuri de scarlatină

untitled design set 970x90 px

Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal „Teodor Andrei” este ocupată în aceste zile în proporție de 75%, cele mai numeroase cazuri fiind cele de scarlatină, boală contagioasă care în ultimele două luni a devenit frecventă în rândul copiilor.


Una dintre grădinițele lugojene a fost nevoită să igienizeze întreaga clădire, cu sălile de curs, după ce săptămâna trecută au fost descoperite nouă astfel de cazuri.

„S-au confirmat nouă cazuri în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit numărul 5. Săptămâna trecută întreg personalul și-a făcut exudatul faringian, au venit rezultatele și acestea au fost negative pentru personalul unității. Le-am recomandat și părinților să meargă cu copiii la medic în vederea probei de exudat. Facem în cadrul grădinițelor dezinfecția cu o firmă autorizată, cu produse cu spectru larg, iar la dezinfecție au intrat inclusiv lenjeriile, paturile copiilor, absolut tot”, a declarat prof. Maricela Mocanu, director al Grădiniței cu Program Prelungit nr. 5 din Lugoj.

publicitate ziar expresb 1000x100

Zilnic, la camera de gardă a instituției medicale se prezintă pentru consultații aproximativ 20-30 de persoane, în afara celor care merg la medicii de familie. Mulți sunt declarați bolnavi de scarlatină și rămân internați.

„Scarlatina este dată de un streptococ. Copilul face o infecție în gât, iar la unii rămâne o amigdalită pultacee streptococică, fără să facă scarlatină. Scarlatina apare în momentul în care intervine febra și erupția specifică. Boala are nevoie de tratament cu antibiotic. Nu există streptococ care să fie rezistent la antibiotic. Trebuie efectuată o antibiogramă pentru a vedea la ce medicament răspunde. Problema este că de obicei copilului i se administrează tratamentul cu antibiotic foarte puțin, oprindu-se când se observă dispariția simptomelor. În cazul în care cel mic revine în comunitate, el poate să devină un purtător, iar copiii cu imunitatea mai scăzută pot contacta boala. Pentru un tratament corect, durata este de zece zile”, precizează dr. Andreea Șerpe, medic primar pediatru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/