Zeci de persoane din Bozovici şi din localităţile învecinate s-au trezit peste noapte că datorează sume importante după ce ar fi împrumutat sau girat pentru împrumuturi de la bancă!
Iosif Voichescu din Dalboşeţ este prima persoană care a sesizat, în decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, despre faptul că persoane necunoscute din cadrul Băncii Cooperatiste Begacoop Timişoara – Punct de lucru Bozovici, au obţinut în numele său un credit bancar în sumă de 9.000 lei, contractul de credit fiind semnat în fals. Două luni mai târziu, Icoana Nicola din Bozovici a reclamat că figurează ca girant la contractul de credit încheiat în numele lui Voichescu, fără a avea cunoştinţă despre acest lucru şi fără să semneze vreo hârtie.
Organele de cercetare penală au ajuns imediat la numele Lucreţiei Sitariu. „În perioada 2010 – 2011, în calitate de funcționar bancar la Banca Cooperatistă BEGACOOP Timișoara – sucursala Bozovici, a hotărât să-și însușească din sumele de bani pe care le manipula folosind un sistem de finanțare-creditare fraudulos, constând în însușirea sumelor de bani încasate de la clienții băncii și folosirea acestora în interes personal. Inculpata a indus în eroare reprezentanții Băncii Cooperatiste BEGACOOP Timișoara și a creat funcționarilor bancari superiori aparența folosirii sumelor încasate de unitatea la care lucra în scopul acordării în interesul băncii a unor credite noi contractate cu persoane fizice de pe raza teritorială a punctului de lucru Bozovici”, a concluzionat procurorul de caz, George Bucurică.
Zeci de credite obţinute fraudulos
Practic, folosindu-se de datele personale și dosarele de creditare ale clienților băncii, Lucreţia Sitariu a copiat fără drept documentele care atestau veniturile clienților băncii pe care le-a atașat unor cereri de creditare și angajamente de plată semnate în fals în numele acestora și unor contracte de credit noi semnate de asemenea în fals în numele acestora. Astfel, a obţinut mai multe credite în numele unor persoane care nu au avut cunoştinţă despre aceste aspecte, după care şi-a însuşit sumele de bani. În câteva situații, Lucreția Sitariu s-a folosit de încrederea pe care unii clienți o aveau în ea și a folosit documente semnate în alb de aceștia pe care femeia a completat sume mai mari decât aceștia au solicitat și primit, iar diferența și-a însușit-o pe nedrept. În total sunt 34 de contracte de credit obţinute fraudulos de către angajata Begacoop Bozovici, care înseamnă 166.500 lei.
Fraude acoperite de şefi
Mai grav este că, la un moment dat, faptele Lucreţiei Sitariu au fost descoperite de superiori. În loc să sesizeze organele de cercetare penală, aceştia au încercat să acopere frauda! „Cornel Negrei, în calitate de Director Sucursala zonală Caransebeș, și Ștefania Farago, Director General Adjunct al Băncii Cooperatiste BEGACOOP Timișoara, nu numai că nu au denunțat autorităților faptele săvârșite de inculpata Sitariu, ci au permis acesteia să aibă în continuare relații de serviciu în numele băncii cu clienții în numele cărora s-au obținut fraudulos credite şi au permis acesteia să aibă în continuare contact cu dosarele de creditare și astfel inculpata s-a deplasat la domiciliile persoanelor ale căror documente și date persoanele le-a folosit fraudulos și a determinat pe acestea să contrasemneze contractele. Inacțiunile celor doi, precum și dispozițiile date de aceștia inculpatei de a rezolva în mod favorabil băncii situația de risc au contribuit la îngreunarea urmăririi penale, faptele lor fiind apte să ducă chiar la exonerarea de urmărirea penală a inculpatei. Mai mult, Cornel Negrei, în calitate de Director Sucursala zonală Caransebeș, a însoțit-o în mod repetat pe Lucreția Sitariu la domiciliile persoanelor păgubite și a contribuit în mod activ la contrasemnarea contractelor”, s-a mai reţinut în rechizitoriu.
N-au depistat nicio neregulă!
O mare parte din aceste credite au fost stinse de Lucreţia Sitariu, dar în cazul a 12 dintre ele s-a ajuns în fază de executare silită. În faza de urmărire penală, inculpata a dat declaraţii halucinante: „Am obţinut credite de la Banca Cooperatistă Begacoop Punct de lucru Bozovici în numele mai multor persoane semnând în numele acestora contractele de credit, iar banii obţinuţi i-am folosit pentru achitarea unor credite restante obţinute de alte persoane care nu-şi achitau ratele. Nu mi-am însuşit din aceste sume de bani, depunându-le în contul restanţierilor pentru ca banca să nu figureze cu provizioane”! Cornel Negrei a recunoscut că a însoţit-o pe Lucreţia Sitariu la domiciliile mai multor persoane care contractaseră împrumuturi şi înregistrau restanţe, numai că, surpriză! Toate persoanele au recunoscut soldurile şi sumele împrumutate! La fel şi Ştefania Farago, care a declarat: „Titularii contractelor au confirmat soldurile la zi, nefiind sesizate aspecte de neconcordanţă între contractate şi solduri. La data controlului nu am cunoscut faptul că persoanele respective nu au semnat contractele de credit în bancă deoarece nu aceasta a fost tema controlului”.
Probele de la dosar au condus însă către o concluzie total diferită a procurorului Bucurică: „Inculpatul Cornel Negrei, deşi a constatat în timpul controlului efectuat că titularii contractelor de credite nu au semnat contractele, nu a denunţat-o pe Lucreţia Sitariu, mai mult, s-a deplasat la domiciliile acestora pentru semnarea acestor contracte pentru a o ajuta pe inculpată. S-a constatat că inculpata Ştefania Farago, în calitate de director general adjunct în cadrul Băncii Cooperatiste Begacoop Timişoara, nu a avut cunoştinţă despre faptul că angajata băncii, Lucreţia Sitariu, a încheiat contracte de credit fără ca titularii să fie prezenţi în bancă, însă a dispus efectuarea unui control la Punctul de lucru Bozovici în urma căruia s-au constatat nereguli cu privire la acordarea creditelor, chiar şi după acest control banca nu a sesizat organele de poliţie”.
În consecinţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa a trimis-o în judecată pe Lucreţia Sitariu pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe Cornel Negrei pentru favorizarea făptuitorului, complicitate la înşelăciune şi complicitate la delapidare, iar pe Ştefania Farago, pentru favorizarea făptuitorului.