Patru, cinci ore de stat la coadă pentru a primi o adeverință de la Casa de Asigurări de Sănătate din Caraș-Severin! Asta trebuie să îndure un cărășean care are nevoie de serviiciile pe care instituția le oferă. Directorul CJAS găsește, însă, scuze și aruncă vina pe sistem.
Deși sunt buni contribuabili la stat, atunci când vine vorba să primească un serviciu în schimb, oamenii trebuie să înfrunte sistemul și să accepte să fie umiliți, doar pentru că „nu se poate”. Acestea sunt cuvintele de care se lovesc zilnic sute de cărășeni care vin din tot județul și apelează la serviciile pe care le prestează Casa de Asigurări de Sănătate.
La polul opus, reprezentantul instituției spune că situația nu este una excepțională, ci se repetă în mod constant. De vină ar fi sistemul informatic pe care funcționarii trebuie să îl folosească. Astăzi, cetățenii au stat chiar și cinci ore la coadă pentru a primi o adeverință care să le ateste calitatea de asigurat.
Gheorghe Dumitrașcu, directorul instituției spune că, în ciuda problemelor ivite din cauza programului greoi, toți oamenii își vor primi actele. Asta, chiar dacă pierd o zi întreagă.
“Lucrurile au funcţionat aproximativ la fel, adică, în cursul unei zile sunt ore în care programul funcţionează foarte bine şi ore când funcţionează mai greu. Astăzi faţă de alte zile, au fost ceva mai mulţi oameni care aşteptau după o adeverinţă de asigurat şi la un moment dat chiar a fost blocat sistemul şi nu am mai putut elibera absolut deloc adeverinţe. Sigur că, jos, s-au creat nemulţumiri, dar am fost şi le-am explicat că cei care eliberează adeverinţa nu au nici-o vină şi, temporar, i-am liniştit”, a declarat Gheorghe Dumitrașcu, directorul executiv al CJAS Caraș-Severin.
Nemulțumiri în masă
Programul cu care se lucrează la Casa de Asigurări de Sănătate din Caraș Severin este destul de complex. Asta, însă, nu îi ajută pe oamenii care stau la coadă chiar și patru, cinci ore, mai ales că este vorba de o adeverință pe care aceștia o dau mai departe, fie la medicul de familie, fie la pensii, fie în spitalele din județ. Cetățenii sunt nemulțumiți de faptul că o zi de-a lor începe și se sfârșește tot la coada de la Casa de Asigurări de Sănătate.
“De la 8 jumătate sunt aici. M-au trimis sus, fiind persoană fizică autorizată cu firma suspendată. Doamna nici nu s-a uitat la hârtiile mele şi m-a trimis să stau la rând şi, acum, când am intrat înăuntru m-au trimis din nou la doamna de aici. Nu se poate aşa ceva. Stau la rând de 5 ore pentru o adeverinţă prin care se atestă faptul că sunt asigurat”, a spus una dintre femeile care așteptau la rând.
“Eu sunt de lângă Oraviţa şi toată ziua trebuie să plătesc câte un milion la maşină ca să ajung aici. Nu am cum, eu trăiesc din ajutor social. De patru zile vin aici şi nu pot să rezolv nimic. Ele, la ora 13 jumătate îşi beau cafeaua, închid tot şi trebuie să plec, iar eu că nu am ce să fac. Îmi spun că ba nu merge calculatorul, ba să vin mâine. Eu nu mai am cum şi nu ştiu dacă azi pot să rezolv ceva”, a mai adăugat un alt domn.
“Eu am o altă problemă, dacă astăzi nu îmi dau adeverinţa de asigurat, trebuie să plătesc 52 de milioane pentru mama mea. Cine plăteşte? Ei plătesc? Eu că stau de 3,4 ore aici şi nici nu rezolv nimic?! Dar, de cand aţi venit voi se mişcă ceva, văd că acum merge programul”, a mai spus o persoană nemulţumită.
Pentru că programul cu care se lucrează la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate este complex și nu poate fi schimbat momentan, oamenii care trebuie să calce neapărat pragul instituției, trebuie să se înarmeze cu nervi de oțel. Reprezentanții CJAS speră ca în viitorul apropiat să se introducă cardul național de sănătate, prilej cu care vor scăpa de cozile imense.
Alexandra,ori tzi-a scapat acest articol,ori in cateva zile zbori de la express…:))
Pai?:)
Acesti incompetetenti si nenorociti de la Casa de asigurari de sanatate trebuie sa dispara cu totii ! Si-au batut joc destul de oameni,TREBUIE SA DISPARA DEFINITIV CU TOT CU SISTEMUL ACESTA IMBECIL.
daca ar fi angajati oameni competenti nu s-ar intampla asa ceva…dar cum angajatii sunt pilele sus puse nu se atinge nimeni de ele….sory,sa nu va asteptati la ceva bun in tara asta atata timp cat nepotismul este in floare.ok…iti asiguri sotia,sotul,copiii…amanta dar spune-le ca tre si sa lucreze nu sa ia banii de la stat degeaba.stau ascunse dupa calculatoare si manca intruna si te scot afara ca pe un gunoi…..asta e Ro