COVID-19, un real pericol pentru persoanele care suferă de cancer, diabet sau boli cardiovasculare! Cheia: evitarea deplasărilor!

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în această dimineață că în statisticile naționale „a fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu coronavirus pe teritoriul României”. Medicii avertizează că persoanele care suferă de afecțiuni cronice au șanse mai mari să dezvolte o formă severă a bolii COVID-19.

Bărbatul despre care autoritățile centrale au oferit informații în această dimineață are 67 de ani și a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus în 18 martie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Filiași. „A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de  pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).”, este mesajul complet transmis Grupul de Comunicare Strategică, care nu a specificat concret dacă pacientul a decedat din cauza cancerului sau dezvoltase o formă severă a bolii. Autoritățile admit însă că, în această perioadă, orice pacient care își pierde viața fiind bolnav de COVID-19 apare în statistice fatale ale noului virus.

Măsurile și recomandările luate la nivel național pentru a stopa răspândirea virusului nu au fost respectate cu strictețe. În spațiul public au fost semnalate situații în care cetățenii, dar mai ales persoanele în vârstă, nu au ținut cont de recomandările autorităților precum evitarea deplasărilor sau menținerea unei distanțe de cel puțin doi metri. Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, cel care se ocupă cu tratarea pacienților diagnosticați cu COVID-19, a tras un semnal de alarmă în spațiul public vizavi de această situație. 

„Sunt îngrijorat pentru bătrânii care nu stau în casă și cred că ar trebui să facem ceva concret în acest sens și cât mai repede!!! Am văzut prin piețe și pe străzi foarte multe persoane în vârstă, multe dintre ele nu aveau nici măcar mască. Trebuie să înțeleagă și ei, dar și noi cei care putem avea grijă de ei, că nu este de glumit deloc. Sunt cei mai vulnerabili și pot deveni foarte curând pacienții terapiei intensive și apoi… Pe cei din familiile voastre, vă rog să-i avertizați și să-i faceți să stea cât mai izolați, să le asigurați voi cele necesare, dar respectând metodele de prevenție și distanța, să nu le transmiteți voi virusul (puteți fi purtători asimptomatici).”, a transmis doctorul Virgil Musta într-un grup special creat pentru persoanele interesate să afle informații oficiale despre situația actuală. Grupul se numește City Doctors și poate fi accesat pe Facebook.

Așadar, specialiștii confirmă faptul că virusul se poate transmite de la persoane asimptomatice, motiv pentru care măsurile impuse de autorități trebuie respectate de toți cetățenii mai ales că, în locurile aglomerate precum piețele sau magazinele de alimente, întâlnim oameni despre care nu știm dacă suferă sau nu de alte afecțiuni. Pacienții diagnosticați cu boli cronice pot dezvolta o formă severă a bolii din cauza faptului că sistemul imunitar este slăbit și nu poate funcționa la capacitate maximă.

„Un bolnav de cancer are șanse mai mari să dezvolte o formă mai severă a bolii deoarece sistemul imunitar este deprimat din cauza tratamentului specific împotriva cancerului. În același timp, indiferent de virus, cancerul, mai ales dacă este metastatic, poate progresa rapid spre deces. Îi sfătuim pe bolnavii de cancer, de diabet, cu boli cardiovasculare și pulmonare cronice să asculte de recomandările autorităților pentru că sunt mai susceptibili acestei boli.”, a spus Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean din Timișoara.

Evitați contactul cu oamenii pentru că nu se știe pe cine puteți îmbolnăvi – este învățătura care trebuie trasă din vestea tristă anunțată de autorități în această dimineață.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/