Un pastor din Timiş a sfidat Ordonanţa Militară şi a ţinut o slujbă cu zeci de persoane

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pastorul Bisercii Penticostale din Bethausen s-a gândit să sfideze Ordonanţa Militară şi să ţină astăzi o slujbă la care au luat parte zeci de credincioşi. Bărbatul în vârstă de 39 de ani s-a ales cu o amendă de 300 de lei, iar oamenii au fost trimişi acasă.

Ignoranţă sau iresponsabilitate din partea pastorului  Bisercii Penticostale din Bethausen? Acesta a ţinut astăzi o slujbă la care au participat 40 de persoane. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, au trimis oamenii către casele lor, iar cel care a săvârşit serviciul religios a primit amendă.

,,În data de 22 martie, poliţiştii de pe raza Secţiei 10 Poliţie Rurală Făget s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la Biserica din localitatea Bethausen, se desfăşoară o slujbă religioasă la care participă aproximativ 40 de persoane. Din verificările efectuate s-a constatat ca organizatorul slujbei, este un bărbat in varsta de 39 de ani. Având în vedere aceste aspecte, persoanelor prezente li s-a pus în vedere obligaţia de a respecta prevederile Ordonanței Militare nr. 1/2020 cu privire la adunările publice şi li s-a solicitat să părăsească de îndată incinta bisericii. De asemenea, s-a procedat la sancționarea contravențională a organizatorului, conform art. 2 din Ordonanța Militară nr. 1/2020”, transmit cei de la  IPJ Timiş.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Sursa foto: Gazeta Româneasca

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/