Alina Gorghiu consideră că digitalizarea este soluția reală pentru activitate fără sincope la Senat şi solicită modificarea urgentă a Regulamentului

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Alina Gorghiu, senator PNL, solicită modificarea de urgență a Regulamentului pe care îl consideră total neproductiv și, în același timp, frustrant pentru un parlamentar care trebuie să stea în izolare la domiciliu, să nu poată depune o inițiativă legislativă. Și asta doar pe motiv că singura procedură legală este ca ea să fie prezentată la secretariat pe hârtie, în format original, pentru a putea fi înregistrată.

„O astfel de situație nu mai poate fi tolerată, munca pe modelul funcționarului public cu mânecuțe trebuie să înceteze rapid și ireversibil. În toate instituțiile statului român. Chiar experiența cu votul din plenul Parlamentului pentru Decretul președintelui Iohannis privind instituirea stării de urgență a evidențiat câtă nevoie este de informatizare și la nivelul acestei instituții. Nici Senatul, nici Camera Deputaților nu poate asigura legiferarea fără sincope, cât timp multe dintre activitățile care implică responsabilitățile funcției de parlamentar nu vor putea fi desfășurate și prin mijloace de comunicare electronice”, a afirmat Alina Gorghiu.

Senatorul PNL spune că este total inadmisibil să se perpetueze un mod de lucru arhaic doar pentru că așa scrie la Regulament, în condițiile în care acesta poate fi modificat de fiecare dată când anumite norme nu mai contribuie la eficientizarea muncii. Alternativa există: informatizarea. Însă, dacă nu va exista cadrul legal pentru a fi implementată și la nivel de Senat, oricât de rațională și necesară este, ea va rămâne doar la nivel de intenție. Prin urmare, Gorghiu transmite că de mâine va lua măsuri în acest sens.

„Mâine depun un proiect de modificare a Regulamentului Senatului. Propun astfel ca, prin intermediul unei aplicații informatice (Aplicație pentru Gestionarea Înregistrării Proiectelor Legislative – AGIPL), cele patru tipuri de inițiatori ai unei propuneri legislative (senatori, deputați, Guvern și cetățeni) să o poată depune și online la secretariatul instituției. Proiectul de hotărâre vizează, de asemenea, și posibilitatea senatorilor de a formula întrebări și interpelări prin mijloace electronice. Aplicația va permite, totodată, și semnarea electronică a documentelor mai sus amintite. Și bine ar fi ca fiecare senator să aibă cât mai curând semnătură electronică. Digitalizarea Senatului, implicit a Parlamentului, nu mai poate fi amânată”, a precizat Alina Gorghiu.

1000x100 (4)

Senatorul solicită sprijin de la toți colegii senatori, indiferent de culoare politică, pentru ca aceste modificări să fie rapid implementate.

„Avem obligația să ne asigurăm că ne putem desfășura activitatea pentru care am fost aleși chiar și atunci când, din motive obiective, se interzice deplasarea la locul de muncă”, a încheiat Alina Gorghiu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/