COVID-19 în România, la 10 luni de la depistarea primului caz pozitiv

Vaccinul împotriva COVID-19 intră astăzi în țară, la exact 10 luni de la depistarea primului român confirmat cu SARS-CoV-2. România a trecut în acest timp prin incertitudini, boală, temeri și moarte, iar vaccinul este văzut de mulți ca speranța ce pune capăt unui război care ne-a găsit nepregătiți.

Era 26 februarie când, în toiul nopții, ministrul Sănătății de atunci, Victor Costache, împreună cu Nelu Tătaru și Raed Arafat, atunci secretari de stat, au anunțat diagnosticarea primului caz de COVID-19 în România. Era vorba de un tânăr de 25 de ani, din Prigoria, județul Gorj, caz contact cu „pacientul zero”, un italian care venise în interes de afaceri în România.

Au urmat zilele cu cea mai mare incertitudine: nicio autoritate nu știa cum să gestioneze situația. S-au luat măsuri de urgență, despre care s-a spus, după o vreme, că au fost disproporționale: închiderea școlilor din localitate, închiderea zonelor pe unde trecuse „pacientul 1”, carantinarea întregii familii în același loc, obligarea lui Sergiu Sgurescu, primul român confirmat cu COVID-19, la internare. Sergiu a transmis, la 14 zile de la internare, că se simte bine, și a avut doar „o răceală”. La externare a spus că nu crede că are COVID-19 și că a fost tratat cu „ciorbică”.

La doar câteva zile de la externarea lui Sergiu Sgurescu, președintele României, Klaus Iohannis, a decretat stare de urgență pe întreg teritoriul României. Românii au stat în casă și nu aveau voie să iasă din locuințe decât cu declarație, pentru chestiuni urgente, care nu suportau amânare. Instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a venit la doar câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus.

„Redeschiderea”, venită în 15 mai, a fost ca o izbăvire pentru românii care au așteptat în case sperând să se poată reîntoarce la o viață normală. Nu s-a întâmplat însă revenirea la care așteptau toți. România după două luni de stare de urgență nu arăta deloc bine: erau peste 1.000 de decese din cauza COVID-19 și peste 16.000 de persoane infectate.

Am intrat în stare de alertă imediat după expirarea stării de urgență și așa am rămas până azi.

La începutul lunii noiembrie s-au închis școlile, pentru a limita riscul infectării cu COVID-19, măsură care a nemulțumit foarte mulți români. Totul a venit după o explozie a numărului de cazuri la nivelul întregii țări.

În prezent, în România sunt peste 600.000 de oameni care au trecut prin boală și aproape 15.000 de decese. În continuare cele mai grave probleme sunt la ATI, unde, deși s-a mărit numărul de paturi, sunt insuficiente pentru cei care ajung la spital în stare gravă.

Este unul dintre motivele pentru care sosirea vaccinului aduce speranță ca o luminiță de la capătul tunelului. Deși nu toți cred în „miracolul” vaccinului, primii care vor fi imunizați sunt medicii, mulți dintre ei însă la fel de neîncrezători.

Astăzi, în prima zi de Crăciun, sunt așteptate TIR-urile cu primele 10.000 de doze de vaccin, tranșa simbolică. Duminică începe vaccinarea primelor 4.500 de cadre medicale în primă doză și rapel. La nivelul județului Caraș-Severin s-au arătat deschiși spre vaccinare 80% dintre angajații din sistemul sanitar și din cel de asistență socială.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/