Costumele sunt gata. Să pornească alaiul!

Primăvara bate la ușă, natura insistă să revină la viață, iar localnicii din Moldova Nouă se pregătesc intens să creeze atmosfera perfectă pentru un astfel de moment. Cum? Alungând spiritele rele, apelând la un obicei vechi de sute de ani: Fășancul.

Tradiția Fășancului merge mai departe în orașul de la malul Dunării. Toți locuitorii din Moldova Nouă și nu numai sunt așteptați sâmbătă, 29 februarie, și duminică, 1 martie, începând cu ora 16.00, pe platoul din fața Casei de Cultură, acolo unde, prin intermediul costumelor care mai de care mai interesant lucrate, dar și prin intermediul măștilor, va avea loc o adevărată piesă de teatru în aer liber, protagoniștii acțiunii având ocazia, cu ajutorul ironiei, satirei, parodiei să scoată la iveală atât relele făcute de către semeni, cât și cele pricinuite de natură, în mâinile lor stând și purificarea corporală, spiritual vorbind, asta pentru a putea intra așa cum se cuvine în postul Paștelui.

La fel ca-n anii precedenți, Nunta și Înmormântarea vor fi elementele de bază ale întregii acțiuni, elemente care aduc în prim-plan binele și răul, bucuria și suferința etc. În plus, atmosfera celor două momente importante din viață, în cadrul balului, va fi întreținută de către George Pascu, Gheorghiță Voin și formația.

Eveniment organizat de Casa de Cultură Moldova Nouă cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Moldova Nouă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/