Cosmin Tabără, gata să își asume o candidatură la Primăria Timișoara, dacă partidul îi cere: „Cred că lupta celor doi lideri de la București e principalul vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă. Lasă amprente puternice în filială”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Viceprimarul PNL Cosmin Tabără, candidat pentru șefia organizației de Timișoara a liberalilor, spune că este posibil să candideze din nou dacă va fi organizată o nouă conferință municipală și este de părere că scandalul din jurul alegerilor interne decredibilizează formațiunea politică.  

E scandal continuu la PNL Timiș după 3 iulie, data la care liberalii ar fi trebuit să își aleagă noua conducere a organizației PNL Timișoara. Alegerile interne au fost amânate de liderii județeni interimari în urma unui scandal legat de listele de votanți. Totuși, o parte dintre membri au continuat votul, susținătorii candidatului Raul Ambruș acordându-i acestuia voturile majorității celor prezenți în sală. Cosmin Tabără a obținut 15 voturi.

Ulterior, conducerea interimară a PNL Timiș a declarat că alegerile nu au fost statutare, prin urmare nu le recunoaște. A fost numit un nou birou politic de conducere interimar la PNL Timișoara care se va ocupa de organizarea unui nou scrutin intern.

„Eu sunt pe principiul că trebuie să ne spălăm rufele în familie. Sper în continuare că vom da dovadă de maturitate și vom ajunge oarecum la un numitor comun în sânul partidului, pentru că ce se întâmplă în momentul de față este o mare pată care rămâne pe obrazul nostru, al tuturor celor implicați. Practic, dezamăgim electoratul și mai mult, ne dezamăgim proprii membri. Cred că orice ieșire publică nu face bine nimănui, nici celor angrenați în această dispută, nici partidului. (…) Reproșurile publice în ceea ce-i privește pe anumiți lideri ai noștri cred că nu fac bine pentru că ne slăbim noi ca partid și decât să fim stăpâni peste nimic în viitor, mai bine să ne așezăm la masă și să construim ceva puternic și să dovedim credibilitate în fața electoratului. Ori, în situația în care noi ducem lupte publice și fără niciun sens, eu nu cred că vom putea veni în fața electoratului să le cerem votul de încredere în viitor.”, a declarat pentru Express de Banat, liberalul Cosmin Tabără.

Pe de altă parte, viceprimarul Cosmin Tabără declară, la acest moment, că va candida din nou la șefia PNL Timișoara și îi consideră vinovați pentru conflictul creat în mai multe zone din țară, nu doar în vest, pe liderii naționali aflați în competiție pentru șefia PNL.

„Este posibil să candidez, depinde ce hotărâm în interiorul partidului. În momentul de față spun că da, voi candida, dar sunt dispus să discut cu colegii din partid, să discut cu orice parte a partidului pentru a găsi varianta cea mai bună pentru partid. Țelul trebuie să fie unul comun și PNL să fie cel care iese câștigat din toate aceste lupte, să ne detașăm de ceea ce înseamnă lupta de la nivel mare, central, care cred că este principalul vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă, nu numai în Timișoara, pentru că lupta dintre cei doi lideri de la București, acutizată în momentul de față, nu face altceva decât să lase amprente puternice în filială, iar după 25 septembrie trebuie să conștientizăm cu toții că alegerile de la București au trecut, dar noi rămânem cu problemele de la Timișoara și va fi foarte greu, ne va trebui foarte mult timp ca să reclădim ceea ce noi am stricat singuri.”, a explicat Cosmin Tabără.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Nu mă voi da la o parte în 2024 dacă mi se va cere să candidez la Primăria Timișoara”

În interiorul filialei s-au purtat deja discuții, chiar înainte de alegerile interne din 3 iulie, cu privire la o potențială candidatură a lui Cosmin Tabără la viitoarele alegeri locale. Tabără spune că e dispus să își asume o astfel de candidatură. Cu câteva condiții:

„Am spus în cadrul BPJ-ului că dacă mi se va acorda încredere în ceea ce privește conducerea filialei Timișoara, eu nu mă voi da la o parte în 2024 dacă mi se va cere să candidez. Nu am spus că eu trebuie să fiu candidatul la Primăria Timișoara, am spus clar că îmi pot asuma această candidatură dacă va fi cazul, dacă sondajele îmi vor fi favorabile. Asta nu înseamnă că va fi o candidatură cu certitudine, pentru că PNL beneficiază de resurse umane foarte multe și bune, avem oameni și în interiorul partidului, dar sunt și foști membri care trebuie aduși înapoi și noi trebuie să facem o astfel de politică prin care să îi readucem înapoi. Dar văzând ceea ce întâmplă în momentul de față și politica pe care o ducem în momentul de față, îmi este greu să cred că acești oameni de valoare se vor întoarce lângă noi în viitor.”, a concluzionat Cosmin Tabără.

CITEȘTE ȘI: Escaladează scandalul între liberali. Conducerea județeană restricționează accesul echipei Ambruș în sediul PNL Timiș UPDATE. Reacția lui Dănuț Groza 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/