Cosmin Buboi, candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Săcălaz!

Cosmin Buboi este candidatul din partea Partidului Național Liberal la Primăria Săcălaz. Anunțul a fost făcut în cadrul întâlnirii Biroului Permanent Județean, la care au participat sute de liberali.

La întâlnirea membrilor de partid, care a avut loc ieri în comuna timișeană, s-au discutat aspecte legate de alegerile prezidențiale, dar și de cele locale. Nicolae Robu a declarat în conferința de presă organizată astăzi că, după multe ezitări, consilierul județean Cosmin Buboi a acceptat să fie candidatul PNL la fotoliul de primar al comunei Săcălaz.

„În prezența a circa 500 de persoane am anunțat candidatura la funcția de primar al Comunei Săcălaz. Este vorba de Cosmin Buboi. A decis după multe ezitări să își asume responsabilitatea, dar și ce urmează după alegeri pentru că nu e ușor să fii primar. E timpul ca și în Săcălaz, comuna situată lângă Timișoara, să se întâmple lucrurii mult mai multe. E timpul să se pună în valoare potențialul pe care o comună din jurul unui oraș o are întotdeauna. Cosmin este un om de afaceri de succes. Și-a demonstrat capacitatea în mediul privat și i-am văzut și aplecarea spre domeniul public. E un coleg dedicat care pune suflet și am încredere că va câștiga alegerile și că va fi un bun primar.”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul actual al comunei Săcălaz este Ilie Todașcă, membru PSD. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/