Coronavirus: peste 2.600 de îmbolnăviri, înregistrate la nivel național. Au fost raportate multe decese în județul Timiș

untitled design set 970x90 px

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate alte 2.620 de cazuri de coronavirus. Sub 100 au fost raportate în județul Timiș, iar în Caraș-Severin 39. De asemenea, peste 4.000 de îmbolnăviri nu au fost alocate județelor.

Dintre cele 97 de cazuri, raportate în Timiș, cele mai multe au fost înregistrate în Timișoara – 42.

În spitalele din județ sunt internați peste 300 de pacienți, iar alți 62 sunt la ATI. În ultimele 24 de ore, au intrat în izolare sau în carantină aproape 200 de persoane. De asemenea, au fost procesate peste 300 de teste, iar două cadre medicale au fost depistate cu infecție.

Au fost raportate 10 decese, iar totalul a ajuns la 567.

În Timiș sunt monitorizate opt focare.

Situația în Caraș-Severin

În județul Caraș-Severin, numărul total de cazuri de coronavirus a ajuns la 6.167. În ultimele 24 de ore au fost raportate 39 de noi cazuri.

Peste 1.730 de persoane au fost declarate vindecate, de la începutul pandemiei. 847 de pacienți au fost tratați în Reșița, 831 în Caransebeș, 56 în Oravița, iar câte doi în județele Timiș și Hunedoara.

De asemenea, 329 de persoane au decedat. 313 în Caraș-Severin și 16 în județul Timiș. Un deces a fost raportat astăzi.

În spitalele din județ sunt internați 140 de bolnavi. Dintre aceștia, 46 sunt la Spitalul Județean din Reșița, 54 la Spitalul Municipal Caransebeș, 22 la Spitalul Oravița și 18, în secțiile ATI.

Autoritățile transmit că, în total, au fost testați 11.687 de locuitori din județ.

publicitate ziar expresb 1000x100

Bilanțul la nivel național

În total, 15.334 de persoane, diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2, au decedat.

În intervalul 27.12.2020 (10:00) – 28.12.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (65 bărbați și 39 femei).

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

101 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

La nivel național, au fost prelucrate peste 4.7 milioane de teste. Dintre acestea, 7.704 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.315 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.389 la cerere.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.957. Dintre acestea, 1.197 sunt internate la ATI.

Până astăzi, 28 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

543.341 de pacienți au fost declarați vindecați.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/