Aproape jumătate din stocul de materiale de protecție de la Spitalul Județean din Timișoara poate fi pus la dispoziția unității sanitare de la Pădurea Verde în cazul în care apar numeroase persoane suspecte de coronavirus.
Măsurile au fost luate în contextul situației disperate din Italia. Orașe întregi au fost puse în carantină în Italia din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu Coronavirus, aceasta fiind și prima țară din Europa în care se iau astfel de măsuri. În cazul în care vor ajunge și la Timișoara persoane din această țară, Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” poate primi materiale de protecție având în vedere că depozitele din țară sunt aproape goale. Ajutorul vine din partea reprezentanților Spitalului Județean.
„Noi am început să achiziționăm încă din luna decembrie materiale sanitare adiționale pentru acest stoc deoarece am prevăzut că acestea vor deveni din ce în ce mai puțin disponibile în următoarele luni având în vedere posibilitatea răspândirii într-un ritm alert a virusului în Europa, dar și alarmarea populației care se va înghesui să cumpere la rândul el”, a declarat, pentru Express de Banat, Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean. Așadar, 40% din stocul unității sanitare poate fi trimis la spitalul de infecțioase, iar asta înseamnă 1000 de perechi de botoșei, 500 de bonete, 80 de cutii de măști simple, 1000 de cutii de mănuși, 100 de scuturi faciale și 200 de măști 3M care opresc particulele virale.