Coronavirus în instituţiile subordonate Primăriei Lugoj! Două angajate DASC Lugoj au fost testate pozitiv

Două angajate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Social Comunitară Lugoj, care îşi desfăşoară activitatea la Complexul pentru persoane vârstnice „Sf. Nicolae” de pe strada Anişoara Odeanu, au fost confirmate pozitiv în urma testărilor comandate chiar de către Primăria Lugoj.

Vestea bună este că angajatele nu au fost la serviciu, fiind în concediu încă din data de 2 aprilie, conform rotaţiei lucrătorilor din sistem, care stau 14 zile în centru şi 14 zile în izolare la domiciliu. Cele două lucrătoare din cadrul DASC trebuiau să intre din această săptămână la serviciu, alături de alte patru colege, însă înainte de a schimba tura a fost solicitată testarea lor. Deşi asimptomatice, cele două au fost confirmate pozitiv, fiind internate la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, unde urmează schema de tratament.

„Există posibilitatea ca respectivele persoane să nu fi respectat izolarea la domiciliu, impusă de către DASC angajaţilor, care pe timpul în care nu se află în centru sunt obligaţi să rămână acasă şi să evite contactul cu alte persoane. Ambele au declarat că au interacţionat doar cu membri ai familiei, într-un caz fiul şi soţul, în celălalt doar fiul. Trebuie precizat că acestea nu au mai fost la serviciu din 2 aprilie, nici la centrul Sf. Nicolae şi în nici un caz la primărie”, a comunicat Primăria Lugoj.

În acest moment, Centrul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Nicolae” îşi desfăşoară activitatea cu doar patru angajate pe tură, în loc de şase, fără însă ca persoanele asistate, în număr de 15, să aibă de suferit.

Primăria Lugoj a cerut celor de la DSP Timiş şi testarea celor şase angajate care au ieşit din tură la începutul acestei săptămâni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/