Cornel Sămărtinean: „Moțiunea de cenzură care va da jos acest Guvern este foarte importantă. Este o moțiune care va face istorie”

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Moțiunea de cenzură pregătită de opoziție de când a început sesiunea parlamentară a fost depusă în sfârșit, cu 237 de semnături, de la toate partidele, reprezentanți ai minorităților, independenți și chiar patru membri PSD. Deputatul PMP de Timiș Cornel Sămărtinean este convins că moțiunea va trece și va schimba soarta României, cu ridicarea nivelului de trai al cetățenilor.

Sămărtinean e convins că moțiunea va fi și votată. „Moțiunea care va da jos actualul Guvern este foarte importantă pentru noi toți. Este o moțiune care va face istorie. Astăzi va fi citită în plenul Parlamentului și cu probabilitate foarte mare, cu siguranță că va trece. Actualul Guvern va trebui să plece acasă! Va pleca după mulți ani de politici prin care și-au urmărit interesele lor personale, decât cele ale cetățenilor, prin care au sprijinit nemunca, ajutorul social în defavoarea muncii. E timpul să lase loc unor politici de dreapta, acest lucru înseamnă prosperitate, plus valoare, investiții. E clar că actualul guvern trebuie să facă loc unui guvern care să răspundă nevoilor cetățenilor din viața de zi cu zi. Pentru acest lucru a depus opoziția moțiunea de cenzură, care cred că este foarte importantă pentru viitorul nostru și al cetățenilor”, spune Cornel Sămărtinean.

Stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

Deputatul PMP consideră că PSD doar dă iluzia cetățeanului că va trăi mai bine cu majorările salariale, dublate de cea mai mare inflația la nivel de UE din ultimul an. „Nu ajunge să dai omului câțiva lei în plus la pensie sau salariu și în același timp, prin creșterea inflației, să-i scazi calitatea vieții. Nu ajunge să-i dai 10 lei în plus la salariu și omul să plece din spital cu zece boli, nu mai vorbesc de sistemul de învățământ, sistemul de siguranță a cetățeanului. Clanurile au pus stăpânire pe România, iar poliția e depășită”, a mai spus Sămărtinean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/