Corecțiile fizice aplicate de profesori sunt istorie! Acum e la modă bătaia între elevi! Semnal de alarmă de Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli!

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Dacă anul trecut, în aceeași perioadă, nu existau cazuri de violență înregistrate în școlile cărășene, anul acesta cifrele se schimbă. De la jigniri și îmbrânceli la violență fizică și intimidări verbale, violența școlară este în atenția reprezentanților unităților de învățământ din Caraș-Severin.

Din păcate, cazurile de violență dintre elevii din toată țara sunt în creștere. Ziua de 30 ianuarie, în fiecare an, marchează Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli. Mobilizarea și preocuparea față de violență ia amploare, iar conform celor discutate cu cadrele didactice, mai nou elevii nici nu mai merg la diriginte, ci sună direct la 112!

Ziua de 30 ianuarie promovează o educație în armonie, toleranță, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolență și pace. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Ion Moatăr, susține faptul că este mai important să prevenim și să ne focusăm pe cauze-conflicte decât pe sancțiuni.

Dintr-un bilanț înregistrat în Caraș-Severin, în semestrul I al anului școlar 2019-2020, rezultă 15 evenimente de violență între elevi. Dintre acestea, 8 cazuri au fost înregistrate în municipiul Reșița, față de aceeași perioadă a anului 2018, când numărul lor era 0.

Pentru noi siguranța copiilor și a cadrelor didactice este un obiectiv permanent. Astfel, la nivelul județului Caraș-Severin există un plan teritorial comun de acțiune, semnat și asumat de toate instituțiile partenere. Prin instituții partenere mă refer la Prefectură, Poliție Județeană, Jandarmerie, Poliție Locală. Împreună vrem să prevenim actele de violență în mediul școlar din incinta unităților de învățământ, dar și în imediata apropiere a acestora.”, declară, pentru expressdebanat.ro, Ion Moatăr.

Paza unităților de învățământ este și aceasta critică în a preveni conflictele dintre elevi. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin ne spun că în acest moment, în mediul urban, fie că vorbim de pază proprie, fie de pază asigurată de firmă specializată sau de sisteme de supraveghere, școlile din mediul urban stau bine la acest capitol. Nu putem spune același lucru despre mediul rural. 

Cuib de vise 1000x100

„Doar școala nu poate rezolva aceste situații. Ne dorim o mai bună comunicare între reprezentanții unităților de învățământ, părinți și comunitatea locală. Pe lângă comunicare, o mai multă implicare a tuturor factorilor este foarte importantă. Familia este un factor important, la fel și comunitatea locală. Rog atât conducerea unităților de învățământ, cât și colegii diriginți și profesori să aibă o mai bună relaționare cu familiile elevilor care comit acte de violență, fie ele chiar și verbale. Anunțați și comunicați cu părinții, pentru că la simplele ședințe cu aceștia, de regulă, vin părinții elevilor care nu creează probleme. Diriginții au un rol important, pot rezolva conflictele dintre elevi.”, adaugă Moatăr.

Pe lângă partenerii unităților de învățământ, la nivelul fiecărei unități de învățământ, există profesori de serviciu pe școală, comisie de prevenire și combatere a violenței și comisie de disciplină. „De asemenea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională are un rol important în problemele conflictuale, colegii noștri psihologi care deservesc unitățile de învățământ pot ajuta la diminuarea comportamentelor violente.”, concluzionează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.

Când punem problema violenței în școli, nu vorbim doar despre conflictele dintre elevi. Relația profesor-elev devine tot mai problematică. A existat chiar o plângere oficială în Caraș-Severin, pentru că profesoara în cauză ar fi ridicat tonul prea mult…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/