UPDATE. Copil de procuror, beat la volan și filmat în timpul unor curse ilegale înainte să provoace un accident! [VIDEO]

Bogdan George Aninoiu, autorul accidentului de luni dimineață de la Obreja, a postat pe contul său de Instagram mai multe filmări din timpul unor „liniuțe” pe drumurile publice!

În limbaj de argou, „liniuțe” le spun pasionații concursurilor dintre două autoturisme aflate în trafic, astfel de „curse” pe drumurile publice fiind interzise de lege. Bogdan Aninoiu, fiul fostei prim-procuroare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, a făcut neglijența să arate tuturor internauților cât de rapidă este mașina sa de fițe, iar asta l-ar putea costa scump acum, când oamenii legii l-au depistat băut bine, imediat după ce a avariat alte două autoturisme și a rupt un stâlp de electricitate.

Potrivit comisarului-șef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, polițiștii i-ar fi suspendat dreptul de a conduce din cauza alcoolemiei foarte mari cu care a fost depistat la volan. Cât îi privește pe foștii colegi ai mamei sale, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, deocamdată, dosarul penal nu a fost înregistrat .

„Durează 3-4 zile la noi procedurile până la înregistrarea dosarului cu procedura numărului unic. Iar după înregistrare, urmărirea penală începe doar in rem, asupra faptei, abia apoi se continuă cercetările”, ne-a declarat procurorul Ionela Anderca, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Ora 12

„Urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la fapta de conducere a unui autoturism de către numitul Aninoiu George Bogdan sub influența băuturilor alcoolice, în data de 2.07.2018 pe raza localității Obreja, vă comunicăm că în cursul zilei de astăzi a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cp de către numitul Aninoiu George Bogdan.

Se efectuează cercetări penale sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Au fost date dispoziții de către procurorul de caz pentru administrarea probatoriului”, ne-a transmis Maria Colțan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

YouTube video

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/