Copil de 10 ani, lovit mortal de o mașină, în Timișoara

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Tragedie la Timișoara. Un băiat în vârstă de 10 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară pe strada Polonă. 

Incidentul s-a petrecut după ora 18, pe strada Polonă din Timișoara.

Primele cercetări ale polițiștilor arată că un bărbat în vârstă de 34 de ani a condus un autoturism pe strada Polonă, dinspre Utvin spre strada Ovidiu Cotruș din Timișoara, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton care traversa drumul prin loc nepermis.

promovare banner maxagro

„În urma impactului, din nefericire, pietonul, un băiat în vârstă de 10 ani, a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/