Copiii sub 12 ani nu mai prezintă test! Persoanele vaccinate nu mai sunt carantinate!

copii covid

Magazinele și restaurantele nu se vor mai închide la 18.00 în localitățile cu incidență de peste 4 la mie!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 73 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19. Principalele modificări propuse prin acest proiect de hotărâre vizează creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori, precum și creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori cu menținerea excepțiilor în vigoare.

De asemenea, se prevede creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.

Hotărârea mai prevede delimitarea, la nivelul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, practic, la mall, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală, precum și introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/