Copiii sărmani dintr-un cartier al Timișoarei vor beneficia de un centru cultural şi educaţional

whatsapp image 2023 04 24 at 15.32.19

Un centru cultural şi educaţional se doreşte a fi construit în cartierul Kuncz din Timişoara. Studiul de fezabilitate pentru clădire va fi supus pentru finanţare Consiliului Local, iar scopul centrului este revitalizarea economică şi socială pentru comunităţile defavorizate.

De asemenea, prin construirea acestui centru se urmăreşte combaterea marginalizării sociale a acestei populaţii prin realizarea unei investiţii în îmbunătăţirea mediului în care trăiesc, centrul fiind unul cu activităţi socio-educative, recreative şi culturale.

Grupul-ţintă vizat este format din aproximativ 100 de persoane din comunitatea urbană marginalizată, beneficiari direcţi ai investiţiilor realizate în cadrul proiectului.

Va fi un centru multifuncţional de tip servicii sociale fără cazare, incluzând spaţii de odihnă, recreere şi relaxare prin amenajarea unor săli pentru cursuri artistice, sală de sport, activităţi de asistenţă la efectuarea temelor, sală de mese.

1000x100 casa brutarului

Programul este dedicat copiilor de vârstă şcolară (7-12 ani). Sala de mese va fi deservită de un serviciu de catering.

Valoarea totală estimată a investiţiei se ridică la peste 7 milioane de lei.

banner website comunitatetm 1000 x 100 px final 01