Controversatul Iosif Armaș a intrat în combinații cu miliardarii sârbi!

Oțelarii s-ar putea reîntoarce la lucru dacă se concretizează contractul de vânzare-cumpărare între rușii de la Mechel și o companie din Serbia, care deține și Combinatul Siderurgic din Smederevo.

Potrivit primarului Luca Mălăiescu, până în 15 octombrie reprezentanții societății din Serbia, cu o cifră de afaceri impresionantă, vor ajunge la Oțelu Roșu pentru a evalua fabrica și a discuta oportunitatea de a redeschide combinatul.

„Din câte am fost informat, conducerea companiei din Serbia a achitat o parte din bani și se poate ca până la sfârșitul anului combinatul să scoată din nou fum pe Valea Bistrei. Ei au depus o ofertă de 20 de milioane de euro pentru combinat plus Laminorul de la Câmpia Turzii pe care vor să-l aducă aici. Prima tranșă este de 3,5 milioane de euro, iar diferența de bani până la 20 de milioane de euro va fi plătită eșalonat până la sfârșitul anului viitor”, a precizat edilul-șef.

Cel care intermediază această tranzacție este omul de afaceri Iosif Armaș, care a promis că până în 15 octombrie vine cu contractul semnat la Oțelu Roșu, iar până la sfârșitul anului s-ar putea porni producția, pentru că oțelăria este conservată într-o stare foarte bună, a mai adăugat edilul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu.

Comments

  1. Adam says:

    Care Armas? Ala care a distrus statiunea Baile Herculane? Sunteti nebuni? Ce a stricat acolo nu s-a reparat nici pana acum! Voi incredintati pe mainile escrocului combinatul? Va meritati soarta.

  2. Ppa says:

    Armas ? Cel cu F16 americane? Cu sute de piloti care vroia sa-i antreneze? Acum este ora 3:45 noaptea iar aceste povesti nu ma pot adormi. Avem insa Institutii cu angajati platiti sa previna hotia si jaful.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/