„Lichidarea” lui Ghiorghioni, eșec în plen. Corupția rămâne la conducerea Consiliului Județean!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Jocurile politice mențin la cote de avarie funcționarea celei mai importante instituții din Caraș-Severin. În timp ce liberalii spun că nu îl pot suspenda pe Ghiorghioni din partid în absența sa, social-democrații nu se sinchisesc să afirme public faptul că nu este responsabilitatea lor.

Aleșii județeni ai PSD au demonstrat și astăzi că se simt confortabil în preajma corupților și s-au abținut de la vot la proiectul de hotărâre privind revocarea din funcție a vicepreședintelui corupt Ionesie Ghiorghioni. Legea județeană a fost luată încă o dată în dezbatere, după ce la ședința trecută social-democrații au spus că părăsesc sala în momentul votului. La reuniunea ordinară de astăzi ar putea fi vorba, totuși, despre o noutate. Consilierii PSD n-au părăsit sala de ședințe, astfel că s-a trecut la vot secret. Dintre cei 13 aleși care și-au exprimat opțiunea în această problemă, 12 s-au declarat pentru revocare, iar unul și-a anulat buletinul de vot.

 „Am crezut că a fost o greșeală introducerea proiectului de hotărâre pe ordinea de zi, dar m-am uitat mai bine și nu! Grupul PSD nu va vota, stăm în banca noastră. Nu l-am numit noi vicepreședinte, nu îl schimbăm noi”, a declarat Ion Spânu (PSD) în plen. Un atac scurt la adresa PNL a venit și din partea lui Ioan Țundrea care a sugerat că o altă soluție pentru reîntregirea echipei de conducere ar fi ca Ionesie Ghiorghioni să își prezinte demisia. „Alina Gorghiu a găsit o demisie pe biroul său, poate găsiți și dvs. una dacă veți căuta mai bine”, a spus consilierul ALDE.

Vicepreședintele Ilie Iova, singurul de la cârma instituției în momentul de față, a spus că și-ar dori un echipaj complet și tocmai din acest motiv insistă cu reintroducerea proiectului pe ordinea de zi. „Am revenit crezând că s-ar putea schimba ceva în ce privește decizia dvs., pentru a putea lucra la capacitate cât de cât normală. Practic, văd că intrăm în perioada în care nu se mai schimbă nimic. Facem jocurile să fie de jucat!”, a precizat Iova.

Pentru ca vicele Ghiorghioni să poată pleca de la cârma instituției este nevoie ca două treimi dintre aleși, adică 21 la număr, să fie pentru revocare. Se știa încă de la începutul sesiunii de vot că proiectul nu poate trece, dar chiar și așa aleșii s-au jucat puțin, sfidând solicitarea procurorilor DNA, care au cerut înlăturarea vicelui corupt de la conducerea instituției. Asta, mai ales că nu are voie să se apropie de instituție.

Dacă luna trecută proiectul a fost inițiat de executivul Consiliului Județean, ca să poată ajunge pe ordinea de zi de astăzi a fost inițiat de mai mulți consilieri județeni, în mare parte PNL.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Practic, potrivit legii, proiectul ar putea fi reintrodus la nesfârșit pe ordinea de zi, întrucât dreptul la inițiativă al consilierilor nu poate fi îngrădit. Concluzia lui Iova a fost una simplă: „Nu renunț la dreptul legal de a avea un coleg!”, a concluzionat acesta.

 

 

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. solomon says:

    Spânule,vrei să vină Făt Frumos să facă dreptate? IRESPONSABILILOR! Nu vă asumați, ce? De coloană vertebrală ați auzit? N-aveți și nici nu veți avea vreodată RESPECT pentru cei ce v-au ales.Cuvinte ca cinstea, corectitudinea, profesionalimul vă sunt străine, indiferent de la ce partid proveniți.

  2. iar veniti cu rahatul asta de 2 lei? says:

    1. in primul rand, Iova ar trebui sa se abtina pentru ca are un interes in cauza, si, mai mult decat atat, a si fost acuzat chiar de Ghirghioni pe faza de cercetare judecatoreasca ca avea cunostinta de cei 10% de care este acuzat ca-i percepea. Ba, chiar Iova a si recunoscut acest lucru, dar a spus ca nu a luat in serios informatia. Concluziile le trageti voi.
    2. chiar imi vine sa vars cand vad ipocrizia acestor PDL/PNL-isti care incearca sa arunce pisica moarta in brate la cei de la PSD. Adica, nu ma intelegeti gresit, nu sunt cu nimic mai buni nici cei din adunatura PSD-ista, dar e totusi mambrul de partid PNL, wtf? De ce nu-l exclud din partid? PSD nu il protejeaza pe Ghiorghioni, cum incearca sa Iova si PNL sa induca in eroare opinia publica. Dimpotriva, se disociaza complet de acest personaj si incearca sa-i determine pe trogloditii aia din PNL sa-si asume situatia excluzandu-l din partid pe Ghiorghioni!
    3. si ce e cu mizeria asta: “sfidând solicitarea procurorilor DNA, care au cerut înlăturarea vicelui corupt de la conducerea instituției”? Adica, n-am inteles, de cand face DNA ordinea de zi a sedintelor Consiliului Judetean? Nici macar nu au competente sa ceara asa-ceva! Faptul ca cei de la DNA au facut o asemenea solicitare e mai grav decat insasi prostia lui Ghiorghioni…
    4. Sa nu mai intreb si oare cat de corect este tot acest demers atata timp cat impotriva lui Ghiroghioni nu exista o hotarare judecatoreasca de condamnare si, deci, se bucura de prezumtia de nevinovatie???

  3. Bond. J.B. says:

    Sunt doua motive simple pentru care PNL nu il exclude pe Ghiorghioni:
    Primo: Urmatorul pe lista USL este un membru PSD, iar atunci in C.J. PNL ramane cu 14 consilieri vs 16 (10-PSD, 2-UNPR, 1-PC, 1-PPDD si 2-independenti). Cu 16 voturi se alege un alt vicepresedinte, iar dupa o luna majoritatea il schimba si pe Iova.
    Secundo: PNL CS este scindat in doua aripi (Frunzaverde-Ghiorghioni si Vela-Schelean), iar Vela nu indrazneste sa-l excluda pe Ghiorghioni din partid deoarece acesta din urma stie prea multe si l-ar trage dupa el. Tic-tac …
    Numai dupa o astfel de curatenie s-ar intra in normalitate in acest judet, iar atunci oricare candidat bine pregatit ar avea sanse in 2016.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/