Control la aspirine! Polițiștii și procurorii lugojeni au percheziționat cabinetul unui doctor acuzat de fals

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat luni două percheziții pe raza localităților Brestovăț și Topolovățu Mare.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals privind identitatea.

Mai exact, cercetările vizează probarea activității infracționale a unui bărbat de 58 de ani, bănuit că, în perioada 2015-2018, ar fi reținut fără drept cardurile de sănătate ale mai multor persoane, în scopul raportării și validării unor servicii medicale și completând registrele de consultații cu date presupuse nereale. În cauză a fost pus în aplicare un mandat de aducere, o persoană fiind condusă la sediul Poliției Lugoj pentru audieri.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 151 de carduri de sănătate și 18 registre de consultații necesare documentării activității infracționale a celui în cauză.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activității infracționale a bănuitului, precum și pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/