Contre între PNL și PSD în privința centrului de colectare a legumelor și fructelor de la Tomnatic. De ce proiectul bate pasul pe loc?

centru legume fructe tomnatic 2

Se face aproape anul de când a fost semnat contractul pentru realizarea centrului de legume și fructe de la Tomnatic, dar nici până acum nu a fost eliberată autorizația de construcție. Liberalii, prin vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, spun că există probleme cu privire la faptul că centrul a fost gândit mult prea aproape de locuințele oamenilor. La rândul lor, fostul președinte al CJT, Călin Dobra, susține că informația este eronată și acuză administrația județeană că nu a reușit să obțină avizele necesare pentru autorizare.

În octombrie 2020, pe finalul mandatului, Călin Dobra anunța că a fost semnat contractul pentru proiectarea, execuția și dotarea centrului de legume-fructe de la Tomnatic, o investiție de 4,5 milioane de euro, bani din bugetul propriu al CJT. Centrul trebuia să fie realizat în 23 de luni, de la obținerea autorizației de construcție, pe care o eliberează Primăria Tomnatic.

Marți, consilierii județeni au fost chemați să voteze un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii mixte care să stabilească modul de administrare a viitorului centru de legume-fructe. Explicațiile au fost date de vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

„Această comisie va da direcția pe care o va lua acest centru. Nu a fost gândită de la început strategia de operare, în sensul în care – ce facem cu el după ce va fi construit? Cum va opera efectiv? Sunt trei direcții mari: ori îl administrăm noi, CJT, printr-o societate comercială, ori prin Direcția de Prestări Servicii, ori mergem înspre privat, cu un caiet de sarcini, ori printr-un parteneriat public-privat. Cam acesta e rolul comisiei, să dea direcția centrului.”, le-a explicat Proteasa consilierilor județeni.

Potrivit vicepreședintelui liberal al CJT, proiectul nu a obținut încă toate avizele necesare pentru eliberarea autorizației de construcție.

„Proiectul încă nu și-a obținut toate avizele, lipsește cel de la Agenția pentru Protecția Mediului și de la Direcția de Sănătate Publică. Acest lucru se datorează în mod special locației în care a fost gândit a se construi acest centru. Este în intravilanul localității Tomnatic, foarte aproape de locuințe construite, ceea ce a creat niște probleme și a necesitat niște studii de specialitate privind impactul asupra sănătății populației. Încă nu este obținută autorizația de construcție. Distanța față de prima locuință este de 1,5 metri.”, a spus Proteasa.

Replica a venit din partea fostului președinte PSD al CJ Timiș, Călin Dobra, care spune că județul riscă să piardă acest proiect.

„De la semnarea contractului cu firma care va realiza centrul de legume-fructe din localitatea Tomnatic nu s-a mai întâmplat nimic palpabil cu acest proiect. Îl readuc în atenție pentru că, începând din octombrie 2020, când a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lui au început să curgă cele 23 de luni și lucrurile încă stagnează. Nici în momentul de față nu s-a reușit să se obțină avizele necesare pentru autorizația de construcție. Readuc în atenția conducerii CJ Timiș acest proiect pilot pentru județul nostru pentru că ne aflăm din nou într-o perioadă bună pentru o anumită parte a producției agricole din zonă și nu avem ce să facem cu ea. Legumele și fructele se strică și munca agricultorilor se duce pe apa sâmbetei. Avem în momentul de față capacitatea la nivel național să stocăm doar aproximativ 200.000 de tone de legume și fructe și noi producem anual circa 4 milioane de tone. Noi, județul Timiș, putem să ne mișcăm mai repede decât restul și să realizăm acest centru de stocare și procesare. Îl avem pe tavă și ne batem joc de el.”, a spus consilierul județean Călin Dobra.

centru legume fructe tomnatic

Într-un final, consilierii județeni au aprobat formarea comisiei care să dea direcția viitorului centru, cu 30 de voturi „pentru” și o abținere. Din comisie fac parte consilierii: Dan Sarmeș (PNL), Alexandru Cadar (USRPLUS), Sabin Bociu (PSD) și Elena Micicoi de la Pro România.

Proiectul tehnic pentru centrul de la Tomnatic a fost depus în primăvară la CJ Timiș pentru verificare, iar de atunci… se tot verifică. Pasul următor ar fi depunerea întregii documentații, de către administrația județeană, la Primăria Tomnatic pentru eliberarea autorizației de construcție.

„Nu au depus nicio documentație pentru autorizare. Din punctul nostru de vedere, centrul de legume se autorizează imediat după ce se depune documentația. Nu este niciun impediment.”, a declarat primarul comunei Tomnatic, Vasiu Stoian.

Viitorul centru de legume-fructe ar urma să fie amplasat pe un teren de aproximativ 11.500 mp. Rolul său va fi de a asigura menținerea calității și proprietăților legumelor și fructelor pentru consumul pe perioada toamnă-primăvară. În acest centru, producătorii agricoli ar putea veni cu legumele pentru a fi colectate, sortate și depozitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/