Contracte de 5,5 milioane de euro, semnate de Primăria Giarmata pentru două proiecte extrem de importante

Sistem canalizare din Timisoara

Două contracte de finanțare, în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro, au fost semnate recent de Primăria Giarmata, cu scopul realizării unor investiții importante. Este vorba de introducerea rețelei de apă în toată comuna și extinderea celei de canalizare, precum și de un proiect care prevede construirea unui centru de colectare selectivă a deșeurilor.

În comuna Giarmata vor fi realizate două investiții importante, cu bani de la Guvern și de la Uniunea Europeană. Claudiu Mihălceanu, primarul comunei Giarmata, anunță că, luni, a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de apă și de canalizare, prin Programul „Anghel Saligny”.

Mă bucur să vă anunț că o sumă importantă de bani, mai exact 4,4 milioane de euro, va ajunge la Giarmata, prin Programul „Anghel Saligny”. Cu această finanțare obținută, vom acoperi în totalitate comuna noastră din punct de vedere a infrastructurii de rețea pentru apă și, în plus, vom reuși introducerea rețelei de canalizare în satul Cerneteaz și apă/canal în PUZ Gâtlan și PUZ Motruna”, a explicat Claudiu Mihălceanu.

mihalceanu1

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, săptămâna trecută, primarul comunei Giarmata a semnat contractul de finanțare pentru încă o investiție importantă. Și anume, realizarea unui centru de colectare selectivă a deșeurilor prin aport voluntar, cu fonduri europene.

Proiectul are o valoare totală de 5,1 milioane lei, din care 4,5 milioane lei reprezintă finanțarea asigurată din bani europeni și are o durată de implementare de doi ani. Acest centru va fi construit în zona fostelor “grajduri din zootehnie” și va deservi atât locuitorii din Cerneteaz cât și cei din Giarmata. Platforma betonată va conține containere de colectare deșeuri diverse: casnice (de la hârtie, plastic, metal, lemn, moloz, deșeuri de curte/grădină, etc), precum și press-containere de tip “ab-roll”, a detaliat Claudiu Mihălceanu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/